Rusia a lansat un baraj de drone și rachete împotriva Ucrainei peste noapte. Au fost atacate mai multe orașe, inclusiv capitala Kiev și Odesa. La Kiev, patru persoane au fost rănite într-un atac cu dronă, iar în Odesa, o clădire de locuințe a fost parțial distrusă. Cel puţin 25 de oameni au fost răniți într-un atac rusesc asupra unui bloc de locuit din Harikov. Clădirea a fost lovită cu o bombă ghidată și a fost parțial distrusă.
Aceste imagini au fost surprinse imediat după ce blocul cu 12 etaje din Harikov a fost lovit de o bombă ghidată. O secţiune a primului şi a celui de-al treilea etaj a fost parţial distrusă.
Salvatorii au scos toată noaptea supravețuitori de sub ruine.
Rușii au efectuat un atac masiv cu drone în regiunea Odesa, izbucnind mai multe incendii.
O persoană a fost ucisă, 9 au fost fost rănite, clădiri rezidențiale, una dintre cele mai vechi școli din Odesa și infrastructura civilă au fost avariate.
Între timp bilanțul atacului de ieri asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a ajuns la cel puțin 8 morți și 42 de răniți.
Rusia a lovit oraşul Zaporojie de cinci ori folosind bombe aeriene ghidate. Atacurile au distrus parțial un bloc de apartamente, dar și numeroase case, și a avariat un spital oncologic.
Rusia a lansat 92 de drone și cinci rachete asupra a 12 regiuni ucrainene peste noapte, au declarat oficiali ucraineni. 62 de drone și patru rachete au fost doborâte. Președintele Volodimir Zelenski a lansat un nou apel către partenerii Kievului pentru a ajuta la consolidarea apărării sale aeriene.
Rusia și-a intensificat atacurile aeriene asupra orașelor și localităților ucrainene, trimițând roiuri de drone aproape în fiecare noapte. Oficialii ucraineni spun că Rusia încearcă să testeze apărarea aeriană a Ucrainei și să demoralizeze populația civilă în timp ce războiul se apropie de pragul de o mie de zile și trupele Moscovei avansează în est. Între timp Pentagonul a confirmat că Ucraina va primi ajutorul militar american în valoare de 6 miliarde de dolari înainte de începerea mandatului lui Trump, de teamă că noua administraţie ar putea opri livrările de arme către Kiev.

