137 de ucraineni si-au pierdut viata si 316 au fost raniti, potrivit celui mai nou bilant, prezentat noaptea trecuta de presedintele Ucrainei. Volodimir Zelenski a semnat un decret potrivit caruia barbatii care au intre 18 si 60 de ani nu au voie sa paraseasca tara. Ucrainenii anunta ca au redobandit controlul aeroportului militar de la Hostomel, aflat la circa 30 de kilometri de capitala, si au pus astfel capat tentativei rusesti de a executa un desant masiv de trupe aeropurtate pe acest aeroport. 

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:“Din pacate am pierdut deja 137 dintre eroii nostri, cetatenii nostri, zece dintre ei ofiteri. 316 au fost raniti”.

Intr-un discurs televizat, presedintele Zelenski a spus ca Rusia a reluat la ora 4 dimineata atacurile cu rachete, dar ca trupele trimise de Putin s-ar fi oprit din inaintare in majoritatea directiilor. Rusia a bombardat 33 de situri civile in ultimele 24 de ore, afirma Zelenski. 

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:“Ei spun ca zonele rezidentiale nu sunt o tinta pentru ei. Este o minciuna. De fapt, ei nu fac diferenta intre zone. De ieri, atat militarii cat si civilii sunt tinta rusilor.”


Presedintele Volodimir Zelenski a semnat ordinul de mobilizare generala valabil pentru 90 de zile ce prevede convocarea incorporabililor si a rezervistilor ca urmare a invaziei declansate de Rusia. Astfel, barbatii cu varstele cuprinse intre 18 si 60 de ani nu au dreptul sa paraseasca tara.

Oficialii ucraineni mai sustin mai multi soldati ai Kremlinului au fost capturati. Armata ucraineana a facut publice imagini cu militari rusi si separatisti luati prizonieri in timpul confruntarilor de joi. 

“- Pentru ce ati venit aici?

- Am mers… In acest oras pentru ce (cenzurat) ati venit?

- Am pierdut coloana noastra din vizor.

- Inainte de a intra in oras? Aici e hotarul de stat, nu v-a deranjat nimic? Ce, nu va ajunge teritoriu? Acolo traiti rau? Americanii va urineaza scarile sau ucrainenii? Toti la voi sunt vinovati! Cine v-a intimidat acolo, Kadirov sau cine? ”

Trupele ucrainene au lansat astazi un atac cu rachete Tochka-U asupra aerodromului militar rus din orasul Millerovo, in regiunea Rostov. 

Rachetele ar fi lovit pista aerodromului, dar si cateva avioane garate acolo. Totodata, 30 de tancuri rusesti ar fi fost distruse. Ceea ce se mai stie cert in acest moment este ca ucrainenii au pierdut controlul centralei nucleare de la Cernobil, in nordul tarii, iar mai multi angajati ai centralei ar fi fost luati ostatici. Ministerul ucrainean al apararii a anuntat ca au fost observate activitati importante ale elicopterelor inamice in zonele Vilkovo/Valcov si Tiraspol. Pe de alta parte, se pare ca ucrainenii ar fi redobandit controlul aeroportului militar de la Hostomel, aflat la circa 30 de kilometri de capitala. Si totusi, in acest moment, potrivit mai multor surse, invadatorii rusi sunt foarte aproape de capitala Kiev. Ministerul Apararii ucrainean le-a cerut localnicilor sa pregateasca cocteiluri Molotov si sa anunte aparitia echipamentelor armatei ruse si a impartit arme in plina strada pentru ca oamenii sa se poata apara de rusi.

“Veniti, va asteptam pe toti. Dau arme chiar si fara acte, veniti sa aparati Ucraina”. 


In paralel, Rusia considera ca si-a indeplinit ”cu succes” toate obiectivele stabilite in prima zi a invaziei Ucranei.

Igor KONASHENKOV, PURTATORUL DE CUVANT AL MINISTERULUI APARARII:“Toate sarcinile grupurilor de militari din Fortele armate ale Federatiei ruse din aceasta zi au fost indeplinite cu succes”.


Reprezentantul oficial al Ministerului Apararii rus, general-maiorul Igor Konasenkov, pretinde ca fortele armate ruse ar fi dezactivat 118 infrastructuri militare in Ucraina in timpul asa-numitei operatiuni de "demilitarizare". Printre acestea s-ar numara 11 aerodromuri militare, 13 posturi de comanda si centre de comunicatii ale Fortelor Armate ale Ucrainei, 14 sisteme de rachete antiaeriene S-300 si Osa si 36 de statii radar. Astazi, mai multe surse neoficiale au publicat imagini care infatiseaza in jur de zece mii de luptatori ceceni, pregatiti sa fie trimisi in Ucraina, la ordinul liderului pro-rus Ramzan Kadirov.

Totusi, informatia nu a fost confirmata oficial si ar putea fi folosita drept arma psihologica, spun unele voci. Potrivit informatiilor furnizate de autoritatile ucrainene, din cei 190 de mii de militari rusi dislocati la granitile Ucrainei, nici jumatate nu ar participa la invazie. In aceste conditii, 10 mii de ceceni nu ar face mare diferenta, iar informatia putea fi publicata pentru a raspandi panica.