Rusia sustine ca Ucraina a refuzat negocierile, iar Vladimir Putin ar fi ordonat trupelor inca de vineri sa se opreasca, dar nu a primit niciun semn de la Kiev, astfel incat operatiunile militare au continuat.
Rusia a reluat operatiunile militare in Ucraina dupa ce Kievul a refuzat sa conduca negocieri, a declarat sambata purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Bloomberg.
„Deoarece partea ucraineana a refuzat de fapt negocierile, principalele forte ruse si-au reluat inaintarea conform planului operatiunii”, a declarat Peskov intr-o conferinta telefonica, refuzand sa ofere detalii suplimentare.
Peskov a declarat ca presedintele Vladimir Putin a ordonat trupelor ruse sa-si opreasca progresul vineri, in timp ce cele doua parti discutau despre posibilitatea negocierilor.
Peskov: Ne-am pregatit destul de serios, anctiunile erau previzibile
Nu au reusit sa ajunga la un acord cu privire la un format sau o locatie. Nu a existat niciun comentariu imediat de la Kiev cu privire la soarta discutiilor si nu a existat niciun indiciu ca avansul rus s-ar fi oprit vineri.
Intrebat despre ultima runda de sanctiuni americane si europene, Peskov a spus ca acestea sunt „destul de serioase”.
„Dar ne-am pregatit destul de serios pentru ei in avans, deoarece erau in esenta previzibile”, a spus el.


