Fortele rusesti continua sa loveasca cu indarjire orasele de pe linia frontului din estul Ucrainei. Insa, expertii militari occidentali sustin ca armata Kremlinului a pierdut cantitati uriase de echipamente militare in acest razboi, relateaza protv.ro

Fie au fost distruse, fie capturate de ucraineni. Prin comparatie, armata Kievului ar fi pierdut de trei ori mai putine.

Lupta pentru Bahmut nu se opreste o clipa. Rusii, in frunte cu unitatile Wagner, ataca pe toata linia, in timp ce ucrainenii tin cu dintii de pozitiile lor si protejeaza singurul drum de evacuare ramas in mainile lor. Comandantul armatei ucrainene, Generalul Sirski, a vizitat din nou Bahmutul, si a declarat ca rusii au inceput sa aplice strategiile din razboiul civil sirian: bombardeaza totul, fara discriminare. In tabara cealalta, mercenarii Wagner sustin ca au ocupat tot centrul orasului.

Luptator Wagner: „Cladirile administrative sunt deja sub controlul nostru. Cartierele vestice sunt sub controlul inamicului si, probabil, o mica portiune in zona caii ferate”.

In vestul Bahmutului, armata ucraineana contraataca. Aici lupta unitatile speciale trimise de Kiev inca de la inceputul primaverii.

Ultimii civilii ramasi au fost evacuati cu ajutorul blindatelor. Cei mai multi s-au refugiat la Ceasiv Iar, oras aflat la doar 10 kilometri de frontul din Bahmut. Dar si aici situatia este incerta.

Iar oamenii sunt la capatul puterilor. Unele femei povestesc ca au fost nevoite sa stea zile intregi cu rudele lor moarte, in casa, in Bahmut, dupa ce au fost ucise de bombardamentele rusesti.

Civilii nu vor sa plece din Ceasiv Iar, oras devastat de bombardamente

In ultimele zile bombardamentele s-au intetit si la Ceasiv Iar. Rusii ataca aici cu munitie incendiara - menita sa parjoleasca tot ce prinde in cale.

Ben Wedeman, corespondent CNN: „Oficialii spun ca mai sunt probabil circa o mie de civili in Ceasiv Iar. Evacuarile sunt posibile, dar nu par sa fie multi doritori de plecare”.

Fara apa potabila sau curent electric, oamenii se descurca cum pot. Dar cand sunt intrebati daca vor sa plece.

Serhei Chaus, seful administratiei militare din Ceasiv Iar: „Din luna aprilie, anul trecut incercam sa-i convingem pe oameni sa plece. Vorbim cu ei, le explicam, dar, pana la urma, nu ii putem obliga”.

Intre timp, in Saptamana Mare, Rusia si Ucraina au cazut de acord sa faca un nou schimb de prizonieri. Printre ucrainenii eliberati se numara si soldati care au luptat la otelaria Azovstal din Mariupol, capturata de rusi anul trecut.

Volodimir Zelenski, presedintele Ucrainei: „Am reusit sa aducem acasa inca 100 de aparatori, 80 de barbati si 20 de femei. Acestia sunt soldati, graniceri, militari ai Fortelor Navale, politisti. Printre ei se numara si aparatori de la Azovstal. Sunt o suta de familii care au primit o adevarata bucurie inainte de Paste”.

In schimbul lor, 106 soldati ai fortelor Kremlinului au fost trimisi inapoi in Rusia, unde presedintele Putin strange din nou latul in jurul recrutilor. Potrivit presei ucrainene, Duma de Stat ar urma sa adopte un proiect de lege prin care sa introduca somatii electronice pentru noii recruti. Iar cine nu se prezinta la biroul de inrolare, va primi de indata interdicitie de a parasi tara.

In alta ordine de idei, se cauta in continuare vinovatii pentru scurgerea de documente ale serviciilor secrete americane.

John Kirby, purtatorul de cuvant al Consiliului National de Securitate al Casei Albe: „Nu stim cine e de vina pentru asta si nu stim daca mai au alte documente pe care intentioneaza sa le publice. Daca e un motiv de ingrijorare pentru noi? Bineinteles ca e”.