NATO isi va intari prezenta in jurul granitelor Suediei si in Marea Baltica in timpul procesarii unei potentiale cereri de aderare la alianta militara a tarii nordice, a declarat joi pe postul public SVT secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, transmite Reuters.

„Sunt convins ca vom gasi solutii pentru securitatea de care va avea nevoie Suedia in perioada de tranzitie”, a spus Stoltenberg. „Din momentul potential in care Suedia va cere aderarea si NATO va spune ca doreste ca Suedia sa i se alature, NATO va avea obligatia ferma de a putea garanta securitatea Suediei”, a declarat el.

Acest lucru va include si o prezenta sporita in jurul Suediei si in Marea Baltica, a precizat Stoltenberg.

NATO are in prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte si din Uniunea Europeana. Tarile membre ale UE care nu au aderat la Alianta Nord-Atlantica sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta si Suedia.

Suedia, la fel ca vecina sa Finlanda, sunt asociate la Alianta Nord-Atlantica de la jumatatea anilor '90 prin intermediului programului 'Parteneriat pentru Pace', iar dupa declansarea invaziei ruse asupra Ucrainei Stockholm si Helsinki se apropie de o candidatura, posibil comuna, pentru a se apara mai bine de vecinul lor rus.

O unanimitate se contureaza pentru a primi Finlanda si Suedia in randurile NATO, potrivit aliantei militare, insa procesul de ratificare implica unda verde din partea parlamentelor tuturor celor 30 de tari membre si ar putea dura circa un an.

Doar membrii NATO beneficiaza oficial de protectie in baza articolului 5, umbrela de securitate a aliantei militare lansata de SUA la inceputul razboiului rece cu Uniunea Sovietica, mai scrie Reuters, citata de Agerpres.

Rusia a anuntat ca va desfasura arme hipersonice si nucleare in exclava sa Kaliningrad - aflata intre Polonia si Lituania - daca Finlanda si Suedia decid sa adere la Alianta Nord-Atlantica.

Sursa: