SUA va trimite Ucrainei arme antitanc, antiaeriene, armament de infanterie si diverse tipuri de munitie, precum si veste antiglont in cadrul unui ajutor militar in valoare de 350 de milioane de dolari, a anuntat un oficial al administratiei Joe Biden, informeaza CNN.

Publicat:04.03.2022, 18:20

Armele sunt destinate aparatorilor ucraineni din prima linie care incearca sa fata faca atacului neprovocat al Rusiei, a spus oficialul administratiei americane.

„Statele Unite si aliatii sai actioneaza impreuna pentru a oferi ajutor Ucrainei”, a spus oficialul american. „Punem in aplicare toate instrumentele de care dispunem pentru a sprijini poporul ucrainean in aceste momente dificile in care se apara impotriva agresiunii rusesti”.

In luna decembrie 2021, SUA au trimis un „pachet de asistenta de securitate” Ucrainei in valoare de 60 de milioane de dolari. Presedintele american Joe Biden a aprobat pachetul de asistenta pe 1 septembrie. Pachetul a inclus componente cu capacitate letala, inclusiv rachete antitanc Javelin.

Initial, SUA deblocase un ajutor militar de 250 de milioane de dolari destinat Kievului. In martie 2021, 125 de milioane de dolari au fost oferiti de administratia Biden Ucrainei sub forma de ajutor militar.

Sursa: