Biroul președintelui ucrainean a negat miercuri informațiile conform cărora șeful statului, Volodimir Zelenski, ar intenționa să anunțe alegeri prezidențiale și un referendum privind un posibil acord de pace cu Rusia, afirmând că situația de securitate rămâne o condiție-cheie, informează agențiile EFE și Agerpres, transmite hotnews.ro.

„Până când nu va exista securitate, nu vor exista anunțuri” în acest sens, a declarat o sursă apropiată președintelui într-o scurtă declarație pentru ziarul RBC-Ucraina cu privire la informația publicată de Financial Times.

FT a citat drept surse oficiali ucraineni și europeni implicați în planificare și a afirmat că Zelenski urma să facă anunțul pe 24 februarie, urmând ca alegerile să fie organizate înainte de data de 15 mai.

Agenția de știri Interfax-Ucraina subliniază că, pentru a organiza un referendum și alegeri prezidențiale în luna mai și ținând cont de cele aproximativ 60 de zile cât va dura campania electorală, toate acordurile de bază ale negocierilor tripartite dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite și modificările legislative necesare în Ucraina ar trebui adoptate în februarie sau, cel târziu, la începutul lunii martie.

Perspectiva alegerilor din Ucraina, sub umbra negocierilor de pace

Zelenski a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că Trump dorește ca războiul să se încheie până la sfârșitul lunii iunie, deși rămân nerezolvate chestiuni dificile, între care concesiile teritoriale pe care Rusia le cere Ucrainei și controlul asupra centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de trupele ruse.

Potrivit Interfax-Ucraina, organizarea simultană a unui referendum și a alegerilor prezidențiale ar permite garantarea unei reprezentativități maxime a voinței poporului ucrainean, deoarece alegerile prezidențiale au din punct de vedere istoric cea mai mare prezență la vot.

Prezența ridicată la vot este extrem de importantă pentru acceptarea rezultatelor referendumului, adaugă agenția.

Sprijinul public pentru Zelenski, deși încă substanțial, a scăzut față de nivelurile aproape de unanimitate de acum patru ani, când a început războiul cu Rusia. Sondajele naționale pun acest lucru pe seama oboselii provocate de război și a scandalurilor de corupție din cercul apropiat al președintelui.

Zelenski a susținut în repetate rânduri că este imposibil să se organizeze alegeri atât timp cât țara rămâne sub lege marțială, cu milioane de ucraineni strămutați și aproape 20% din țară sub ocupație rusă.

Citeste si :  Ucraina va organiza alegeri prezidențiale și un referendum privind un acord de pace cu Rusia