Ucrainenii nu mai doresc sa vorbeasca in limba rusa. Odata cu inceperea razboiului, procentul persoanelor care au inceput sa foloseasca ucraineana a crescut cu aproximativ 10%. Potrivit datelor, numarul celor care au inceput sa o invete a crescut si dincolo de hotarele tarii vecine.

„Inspiram, ne-am pornit!”

Pe langa orele de teatru, studentii de la un studiou din Kiev mai invata si cum sa vorbeasca limba ucraineana. Pana nu demult erau vorbitori de limba rusa, acum insa au inceput sa foloseasca zi de zi limba de stat. 

 „ - Pur si simplu nu vreau sa am nimic in comun cu acea tara. Am realizat faptul ca de ce in Ucraina, pe pamantul nostru, noi vorbim in alta limba. Mai ales ca acum este limba ocupantului.
- Cand iesi afara si auzi limba rusa, tu intelegi ca acestia nu sunt soldatii nostri. Sunt rusii. Dupa ocupare eu am trecut in totalitate la limba ucraineana.” 

Fondatoarea studioului este Vlada, o tanara din Herson, care inainte de invazie spunea ca vorbea tot in limba rusa. Parintii ei au supravietuit dupa ocupatie dar inca mai sufera din cauza bombardamentelor constante asupra orasului.

Vlada VACEAEVA, REGIZOR TEATRAL:„Eu am inteles ca pe acest teritoriu niciodata nu voi mai putea preda si comunica in limba rusa, unde eu sunt maxim deschisa si cinstita. Parintii mei care toata viata au vorbit in rusa, acum in chat-ul familiei au trecut in ucraineana. Sunt atat de fericita.”

In urma cu 3 luni Vlada a lansat un vlog pe instagram, unde in filmulete scurte prezinta cele mai frecvente greseli intalnite in pronuntia limbii ucrainene.

 „Cum spunem in ucraineana?”
 „In varful picioarelor.”

Iulia JUKOVA, REPORTER CURRENT TIME:„Nivelul de utilizare a limbii ruse in Ucraina a scazut cu aproximativ 10% in ultimul an. Acestea sunt datele sondajului realizat de catre Fondul Initiativa Democratica. Potrivit investigatiei, a crescut si numarul cetatenilor care folosesc limba ucraineana in viata de zi cu zi.”

 „Da, in prin plan sunt calatoriile de afaceri.”  

Iurii Sapronov este din Harikov, si la ai sai 60 de ani a inceput sa invete ucraineana practic de la zero. Acum el citeste carti si priveste filme doar in limba de stat. 

Iurii SAPRONOV, OM DE AFACERI:„Eu cred ca pentru cei din Harikov limba este arma lor. Inamicul ne-a atacat pe noi sub pretextul ca apara populatia vorbitoare de rusa. De cine ei vor sa ne apere, eu nu inteleg.”  

Totodata compania care detine aplicatia Duolingo, una din cele mai populare platforme de studierea limbilor, a declarat ca peste un milion de oameni in semn de solidaritate au inceput sa invete ucraineana de la inceperea razboiului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.