Rusia a lansat un val de drone asupra regiunii Odesa. Acolo au izbucnit incendii, iar zeci de apartamente au fost distruse. Loviturile au ucis o persoană și au rănit 13, inclusiv doi copii. Trupele Moscovei au lovit și mai multe localități din Herson unde în total au decedat 3 bărbați, anunță oficialii de acolo.
Dronele rusești au lovit un bloc de locuit din Odesa, cel mai mare oraș din portul ucrainean de la Marea Neagră. Acolo a izbucnit un incendiu de proporții.
Imaginile publicate de localnici arată mașini și clădiri în flăcări, dar și fum negru care se ridică spre cer.
Zeci de apartamente din două complexuri rezidențiale au fost grav avariate. Oamenii spun că abia de au reușit să se adăpostească. Unii au arătat ce a mai rămas din casele lor.
„Am fugit în baie, am auzit o explozie puternică și am înțeles că noi suntem atacați.”
„- Pisica s-a pierdut, dar am găsit-o acum.
- Unde era?
- Era în apartament, dar acolo a fost un incendiu la etajul de jos și în casă era mult fum.”
Dronele rusești au vizat și suburbiile Odesei. Această casă este complet distrusă, iar sub mormanele de beton a fost găsită o familie, mama era decedată, iar tatăl și fiica sunt acum la spital în stare gravă.
Forțele aeriene ucrainene au anunțat dimineața că armata rusă a atacat Ucraina cu 51 (una) de drone, dintre care 32 au fost doborâte.
Între timp pe front rușii se apropie de un oraș-cheie din estul Ucrainei. Volodimir Zelenski a menționat că cele mai intense lupte se dau în orașele Kurahove și Pokrovsk. Atât bloggeri ruși, cât cei ucraineni au scris că forțele Moscovei au intrat în satul Sonțivka, din raionul Pokrovsk al regiunii Donețk și avansează dinspre nord-vest spre orașul Kurahove. Autoritățile ucrainene nu au recunoscut că satul a căzut în mâinile rușilor.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

