Volodimir Demchenko este unul dintre soldatii care au participat la eliberarea de fortele ruse a localitatii Novii Bikiv din nord-estul Ucrainei. Tanarul a vorbit cu un corespondent CNN despre „sentimentul ciudat” de a-si anihila adversarul in plin razboi.

Nicio cladire din Novii Bikiv nu a ramas neatinsa de invazia rusa. Inclusiv casa lui Volodimir a fost distrusa in timpul unui bombardament, iar el a scapat cu viata pentru ca era afara ingrijind vaca familiei. 

Tanarul face parte din grupul de militari care eliberat localitatea de trupele ruse. 

”Aici a fost una dintre operatiunile noastre de succes. Erau foarte multe vehicule in care isi tineau munitia. Si a fost o explozie uriasa. Stii, e amuzant sa vezi… de fapt nu e amuzant, este foarte ciudat sa vezi oameni care sunt omorati si tu sa te bucuri. E un sentiment foarte ciudat, ca sa fiu sincer. Dar este un razboi. Ei n-au venit la noi cu flori”, povesteste Volodimir Demchenko, in timp ce arata locuri in care a gasit parti din trupurile soldatilor rusi. 

Victime au fost si in randul ucrainenilor. Sase civili au murit, altii sunt inca disparuti si nenumarate vieti au fost distruse. 

Rusii au lasat in urma munitii neexplodate la tot pasul, dar si multe gunoaie. 

„Sunt dezgustat, nu vreu sa pun mana pe ce e aici”, spune Demchenko. 

Cu toate astea, viata merge mai departe la Novii Bikiv. 

Copiii s-au intors la scoala, in cladirea careia au locuit soldatii rusi cat timp s-au aflat aici. Desi are ferestrele distruse si urme ale focurilor de arma, unitatea de invatamant a fost redeschisa.

„Tot ce puteti face pentru Ucraina acum este sa invatati bine”, le spune soldatul unor elevi. 

Si continua: ”Pentru asta luptam. Putem sa vorbim despre libertate, in general, dar acesti copii trebuie sa merga la scoala”.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: