Pe frontul din estul Ucrainei urmeaza o saptamana decisiva, anunta comandantul fortelor terestre ucrainene. Totodata rusii si-au intensificat bombardamentele asupra orasului ucrainean Avdiivka, iar localitatea ar putea deveni un al doilea Bahmut. Azi dimineata mai multe explozii au avut loc in orasul Melitopol ocupat de rusi. Ucrainenii spun ca au bombardat o cladire unde erau stationate fortele de securitate ruse.

In orasul Melitopol, ocupat de rusi anul trecut inca in primele zilele razboiului, s-au auzit astazi dimineata mai multe explozii.

Presa ucraineana, dar si cea rusa au prezentat imagini cu o cladire partial distrusa.

Administratia pro-rusa din Melitopol acuza ucrainenii ca au bombardat cladirea unui colegiu multidisciplinar, 4 persoane fiind ranite. 

„Dimineata, ora 8.20. Este una dintre strazile principale, care este plina de oameni. Bucati de schije au fost aruncate pe toata strada si se pot vedea geamurile distruse”.

Autoritatile ucrainene spun ca in cladire erau de fapt stationate fortele de securitate ruse si ca s-au inregistrat mai multi morti. Totodata la Mariupol, masina unuia dintre comandantii rusi a fost aruncata in aer, fiind acuzat Kievul.

Intre timp Ministerul rus al Apararii a anuntat ca explozia unei drone ucrainene a ranit mai multi oameni si a provocat pagube serioase, intr-un oras situat la 220 de km de Moscova.

„Iata si un crater aici. E drona sau ce?”.

Ucrainenii nu au comentat incidentul, iar rusii s-au ferit sa dea detalii. In acest timp, in Ucraina, luptele continua in estul tarii. Bahmut ramane cel mai fierbinte punct al frontului, iar conform comandamentului ucrainean saptamana aceasta va fi una decisiva.

Trupele ruse au atacat Bahmut si imprejurimile sale si au obtinut succese minore in interiorul orasului. In noi imagini filmate cu o drona, de soldatii ucraineni care raman in Bahmut, se vede ca acesta este complet devastat.

Informatiile britanice sugereaza ca rusii isi concentreaza probabil eforturile asupra Avdiivka. Rusia vrea sa transforme localitatea intr-un loc asemanator celor din filmele post-apocaliptice, a declarat seful administratiei militare.

Vitalii BARABASH, SEFUL ADMINISTRATIEI MILITARE AVDIIVKA: „In viitorul apropiat, Avdiivka poate deveni a doua Mariinka. Nu va ramane nimic din ea. Strategia pe care o are inamicul este sa stearga localitatea de pe fata pamantului”.

Analistii de la Institutul pentru Studiul Razboiului spun ca ofensiva armatei ruse in jurul Bahmut, Avdiivka si de-a lungul liniei frontului in Lugansk sugereaza ca Putin inca incearca sa castige. 

In mesajul sau de aseara presedintele Volodimir Zelenski i-a indemnat pe toti ucrainenii sa ramana implicati in evolutia razboiului, chiar daca luptele s-au concentrat in mare parte in estul tarii. Ieri actorul american Orlando Bloom a facut o vizita neasteptata la Kiev. Vedeta din „Stapanul Inelelor” este si ambasador UNICEF si a mai fost in Ucraina in 2016, in estul tarii devastate acum de razboi.