Presedintele ucrainean a cerut ca la summitul de la Vilnius din iulie sa primeasca un mesaj foarte clar din partea NATO, ca tara sa va putea intra in aceasta Alianta dupa razboi. Declaratia a fost facuta in timpul vizitei sale in Tarile de Jos. Volodimir Zelenski, care s-a declarat convins ca Ucraina va castiga razboiul cu Rusia, a cerut din nou mai multe arme occidentale cat mai rapid posibil. Acestuia i-au fost prezentate echipamentele militare care urmeaza sa fie trimise in Ucraina.
Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a cerut intr-o conferinta de presa la Haga, sa primeasca un raspuns clar din partea NATO ca tara sa va putea intra in aceasta Alianta dupa razboi.
Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:„Suntem realisti. Stim ca nu vom intra in NATO in timpul razboiului, dar dorim sa obtinem un mesaj foarte clar ca vom intra in NATO dupa razboi.”
Premierul olandez, Mark Rutte, a spus ca tara sa sprijina ambitiile Ucrainei pentru NATO. Dupa intalnirea cu Rutte, Volodimir Zelenski a fost primit in audienta de Regele Willem-Alexander al Tarilor de Jos.
Totodata, liderul de la Kiev impreuna cu prim-ministrul Tarilor de Jos si cu ministrul apararii a vizitat baza Fortelor Aeriene Regale Olandeze.
Acolo Zelenski a vazut echipamentele militare care urmeaza sa fie trimise in Ucraina.
Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:„Le multumesc tuturor celor din Olanda care ne ajuta. Echipamentul militar merge de aici in Ucraina pe campul de lupta, direct pe campul de lupta.”
Zelenski s-a intalnit cu membri ai Fortelor Armate ale Ucrainei care se afla la antrenamente in Tarile de Jos, dar si cu soldatii raniti care se afla la reabilitare in spitalele olandeze.
„ Buna ziua, baieti. Bucuros sa va vad.”
Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a ajuns ieri intr-o vizita surpriza in Tarile de Jos unde a tinut un discurs de pace la Curtea Penala de la Haga. Zelenski ar urma sa mearga la data de 13 mai in Germania, insa autoritatile locale au anuntat prea devreme de planurile Kievului, de aceea misiunea risca sa fie suspendata. Intre timp, politia din Berlin a lansat o investigatie in legatura cu un posibil caz de publicare a unor informatii secrete despre eventuala vizita a lui Zelenski in Germania.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

