Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sambata ca este absurd ca Rusia si-a asumat presedintia rotativa a Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, adaugand ca acest lucru arata „falimentul total al institutiei”, relateaza hotnews.ro.
Sambata, Rusia a preluat presedintia principalului organism de securitate al ONU, care se roteste in fiecare luna. Ultima data cand Moscova a ocupat postul a fost in februarie 2022, cand trupele sale au lansat o invazie pe scara larga a Ucrainei.
„Din pacate, avem... stiri evident absurde si distructive”, a spus Zelenski intr-un mesaj video de seara, adaugand ca bombardamentele rusesti au ucis vineri un baietel de cinci luni.
"Si, in acelasi timp, Rusia prezideaza Consiliul de Securitate al ONU. Este greu de imaginat ceva care sa demonstreze mai mult falimentul total al unor astfel de institutii", a spus el.
Kremlinul a declarat vineri ca planuieste sa „isi exercite toate drepturile” in acest rol.
Statele Unite au cerut joi Rusiei sa „se comporte profesional” atunci cand isi asuma rolul, spunand ca nu exista nicio modalitate de a bloca Moscova de accesa la presedintia rotativa.
Zelenski a spus ca este timpul pentru o revizuire generala a institutiilor globale, inclusiv a Consiliului de Securitate.
„Reforma este in mod evident necesara pentru a preveni ca un stat terorist – si orice alt stat care vrea sa fie terorist – sa distruga pacea”, a spus el.


