Ucraina nu are suficientă forță pentru a întoarce teritoriile ocupate de ruși pe cale armată, așa că vor fi returnate prin mijloace diplomatice dacă va primi garanții de la NATO. A declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu acordat ieri. Astăzi la Kiev a venit cancelarul Olaf Scholz, într-o vizită neanunțată. Liderul german a anunţat la sosire noi livrări de arme în valoare de 650 de milioane de euro, până la sfârşitul lui decembrie, pentru apărarea antiaeriană. Asta după ce aseară Moscova a vizat țara vecină cu peste o sută de drone.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu acordat la Kiev agenţiei de presă japoneze Kyodo că Ucraina luptă pentru încheierea rapidă a războiului și este gata să returneze o parte din teritorii prin mijloace diplomatice dacă va primi garanții de la NATO.
Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Noi nu avem atâta forță să întoarcem Crimeea. Armatei noastre îi lipseşte puterea pentru a face asta. Acesta este adevărul. Trebuie să găsim soluţii diplomatice. Acești pași pot fi luați în considerare numai atunci când vom ști că suntem suficient de puternici încât ei(n.red.- rușii) să nu poată să se întoarcă.”
Zelenski, care consideră aderarea Ucrainei la NATO drept o condiţie esenţială pentru securitatea şi prosperitatea ţării sale, a subliniat că războiul contra Rusiei a intrat într-o „perioadă complicată”. Dea ltfel fostul secretar NATO, Jens Stoltenberg, consideră că Ucraina poate ceda temporar unele teritorii Rusiei pentru a obține o încetare a focului.
În schimb, Kievul ar trebui să primească garanții de securitate, inclusiv o posibilă aderare la NATO sau alte forme de sprijin, a adăugat el. Stoltenberg a subliniat că susține pe deplin poziția președintelui ucrainean Zelenski, care se opune concesiilor teritoriale. Cu toate acestea, având în vedere situația militară actuală, un astfel de scenariu pare puțin probabil în viitorul apropiat. În acdste context complicat astăzi la Kiev a sosit cancelarul german Olaf Scholz, într-o vizită surpriză.
Scholz a anunțat un nou ajutor militar în valoare de 650 de milioane de euro și a promis că Germania va rămâne cel mai puternic susținător al Ucrainei în Europa. Între timp după un weekend mai linitit decât de obicei, aseară rușii au lansat 110 drone asupra Ucrainei. În Ternoopol sunt victime și pagube majore.
Forțele ucrainene de apărare au raportat doborârea a 52 de aparte de zbor.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

