Vladmir Putin a convocat miercuri o reuniune a Consiliului de Securitate. ”Vor fi analizate probleme legate de respectarea legilor in regiunile Donetk, Lugansk, Zaporojie si Herson” - a precizat Kremlinul, transmite stirileprotv.ro.
De cealalta parte, Volodimir Zelenski sugereaza ca se apropie contraofensiva de primavara. Iar Statele Unite au anuntat o noua transa de ajutor militar pentru Ucraina, in valoare de 2,6 miliarde de dolari.
Noul ajutor din partea Satele Unite include si sisteme antiaeriene Patriot, dar si munitii de artilerie. Pe lista se afla si rachete pentru lansatoarele de inalta precizie HIMARS, precum si piese de schimb. Toate sunt asteptate cu nerabdare de armata ucraineana, care se pregateste sa lanseze mult discutata contraofensiva de primavara.
Karine Jean-Pierre, Secretarul de presa al Casei Albe: "Este a 35-a oara cand administratia a autorizat utilizarea PDA pentru a trimite Ucrainei asistenta militara atat de necesara pentru a-si satisface nevoile imediate pe campul de lupta. De asemenea, oferim echipamente in cadrul Initiativei de Asistenta in Securitate pentru a ajuta Ucraina in legatura cu nevoile ei de asistenta de securitate pe termen lung".
Volodimir Zelenski: "Multumiri catre Arkansas si tuturor angajatilor industriei de aparare din acest stat pentru sistemele excelente HIMARS, care au schimbat cu adevarat cursul actiunii militare si au fortat armata rusa sa treaca in aparare. Multumesc, Alabama si tuturor angajatilor intreprinderilor de stat care produc, in special, sisteme antitanc Javelin, care au salvat vietile a mii, cu adevarat, a mii de soldati ucraineni".
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski este asteptat miercuri la Varsovia. Dar vizita este una cu emotii pentru gazda, in conditiile in care fermierii polonezi ameninta ca vor boicota evenimentul. Agricultorii sunt nemultumiti ca cerealele ucrainene le inunda piata si forteaza scaderea preturilor granelor din Polonia.
Aceasta este prima vizita oficiala pe care o face liderul de la Kiev, insotit de prima-doamna, in tara vecina. Polonia a fost unul dintre cei mai mari sustinatori ai Ucrainei, de la inceputul razboiului cu Rusia.
Intre timp, de la Unicef vin cifre sumbre - peste 500 de copii au fost ucisi de cand a inceput invazia rusa in tara vecina. Iar cel putin 1.000 au fost grav raniti. Totodata, potrivit Organizatiei Natiunilor Unite, Rusia ar continua sa transfere ilegal copii ucraineni. In aceste conditii, ONU a cerut marti sa permita organizatiilor internationale sa viziteze copiii si alti civili "care au fost deportati cu forta" din Ucraina in teritoriile controlate de Moscova.
Pe de alta parte, in Rusia, continua ancheta privind asasinarea bloggerului pro-Kremlin Vladlen Tatarski. In spatiul public, au aparut noi imagini din cafeneaua unde s-a produs atentatul cu bomba, iar procurorii rusi au pus-o oficial sub acuzare pe Daria Trepova pentru infractiuni de terorism.
Acesta este momentul in care Daria Trepova i-a oferit lui bloggerului statueta incarcata cu explozibil.
Marat Arnis, jurnalist care a fost martor la explozie: "(Vladlen Tatarski) a scos acel bust dintr-o punga si s-a uitat la el. Nu arata deloc ca Vladlen, era un soi de parodie. Toata lumea a ras. Apoi, dupa ce s-a uitat la el, l-a pus inapoi in cutie, pe o masa de langa el, pe partea dreapta".
Cateva minute mai tarziu, cafeneaua a sarit in aer. La cateva ore de la explozie, autoritatile ruse au descins la locuinta Dariei Trepova, care e prezentata acum drept o activista a Fundatiei Anticoruptie, creata de opozantul incarcerat Alexei Navalnii.
Statueta a fost adusa de o femeie blonda cu parul lung, iar la interogatoriu apare o tanara roscata, cu parul taiat. O ipoteza este ca, in orele care au trecut de la explozie pana la arestare, Daria a incercat sa-ti schimbe infatisarea. Unii se intreaba daca stia de bomba ascunsa in sculptura.
De altfel, a fost si ea in sala zguduita de explozie. A plecat de acolo cat de repede a putut, asa cum se observa in imaginile filmate la cateva minute dupa atentat


