Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că vrea să discute cu omologul său american Donald Trump despre achiziţia de către Kiev de material militar din SUA, cu prilejul unei întâlniri, încă neconfirmată, între cei doi lideri pe marginea summitului G7 din Canada, scrie hotnews.ro.
Aflat luni într-o vizită în Austria, Zelenski urmează să participe marţi la reuniunea G7 din Canada, unde speră să aibă o întâlnire cu Trump în marja acestui summit al liderilor statelor cele mai puternic industrializate, scrie Agerpres citând AFP şi Reuters.
„Una dintre chestiunile pe care le voi discuta cu preşedintele Trump în cadrul întâlnirii este pachetul de apărare pe care Ucraina este gata să-l achiziţioneze”, a declarat preşedintele ucrainean în cursul vizitei la Viena.
„Trebuie să facem cu toţii eforturi pentru ca alianţa dintre America şi Europa să nu se dezintegreze. Este în interesul tuturor”, a insistat el, afirmând că „nu-mi pot imagina, nici chiar astăzi, cum să trăim şi cum să luptăm fără ajutorul SUA”.
Zelenski a făcut aceste declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă alături de şeful statului austriac Alexander Van der Bellen, cu care a avut o întâlnire în cadrul eforturilor sale vizând asigurarea continuării susţinerii occidentale împotriva invaziei ruse.
„Austria este neutră din punct de vedere militar, dar în niciun caz pe plan politic”
Într-un comunicat, preşedinţia ucraineană a subliniat că cei doi preşedinţi au evocat într-un „tete-a-tete”, apoi într-un „format lărgit” chestiunea „continuării susţinerii Ucrainei”.
De asemenea s-a aflat pe agendă participarea sectorului economic austriac la reconstrucţia Ucrainei, unde Austria a fost înainte de război unul dintre cei mai mari investitori.
Liderii se concentrează pe „deminare umanitară, (…), securitate alimentară şi construcţia de adăposturi”.
Ministerul austriac de Externe a adăugat că Viena şi Kievul îşi vor întări cooperarea în domeniul reconstrucţiei şi al sănătăţii.
Guvernul de la Viena a precizat că a vărsat 320 de milioane de euro reprezentând ajutor umanitar către Ucraina şi statele vecine.
Austria, care nu este membră NATO, „este cu siguranţă neutră din punct de vedere militar, dar în niciun caz pe plan politic”, a reamintit președintele Alexander Van der Bellen.
Extrema dreaptă critică vizita lui Zelenski
Relaţiile bune odinioară ale Austriei cu Rusia s-au degradat substanţial de la începutul conflictului din Ucraina. Ţara păstrează însă legături economice cu Moscova. Una dintre principalele bănci austriece, Raiffeisen, este cea mai mare bancă occidentală încă prezentă pe teritoriul rus. Volodimir Zelenski a denunţat faptul că această bancă continuă să opereze în Rusia încă din 2022.
Partidul de extremă dreaptă FPO, care este pe primul loc în sondaje dar care este în opoziţie, a criticat dur vizita lui Zelenski.
„Populaţia noastră are dreptul să ştie de ce Austria îşi compromite credibilitatea în materie de politică externă, îşi îngroapă neutralitatea şi pune astfel în pericol propria sa securitate”, a declarat liderul său Herbert Kickl.