Chișinăul nu va rămâne fără apă, însă consumul va trebui redus. Avertismentul vine de la ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după o vizită la lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina. Hajder, avertizează că nivelul apei este cu aproape patru metri mai scăzut decât în aceeași perioadă a anului trecut. Autoritățile spun că sunt folosite deja rezervele strategice pentru alimentarea localităților și îi îndeamnă pe cetățeni să utilizeze apa cu responsabilitate.
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Vreau să accentuez că apă va fi, dar în cantități mult mai mici. Și cele 85 la sută de apă care se revarsă de pe Nistru este un debit mult mai mare cu ceea ce integrează în lac având o medie de 30 de metri pe secundă. Vreau să înțelegem că noi astăzi consumăm din rezervele lacului.”
Ministrul mediul Gheorghe Hajder a mers aseară la lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina, unde a prezentat situația hidrologică și a avertizat că nivelul apei continuă să scadă
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Din păcate vedem că lacul este pe jumătate gol. Dacă anul trecut nivelul mediu al apei era 117 metri, anul acesta avem un nivel al apei critic de 112,9 metri. Adică dacă comparăm în aceeași perioadă a anului trecut avem cu patru metri de apă mai puțin. În ultimele zile în mediu intră cu 30 m/s în lac, dar se deversează pe Nistru 85 m/s, adică de trei ori mai mult.”
În aceste condiții, autoritățile încearcă să mențină alimentarea cu apă a populației folosind rezervele acumulate în lac și îndeamnă oamenii să facă economii.
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Nici o rezervă nu este infinită pentru că matematica apei este simplă. Dacă dăm drumul la maxim acum la robinete, am putea ca să ajungem mai târziu să rămânem fără rezerve de apă.”
Amintim că pe Nistru și pe afluenții săi, în aval de hidrocentrala de la Dubăsari, este în vigoare Codul portocaliu hidrologic din cauza nivelului critic de scăzut al apei. În aceste condiții, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul hidrologic pentru 30 de zile, iar autoritățile îndeamnă populația și agenții economici să utilizeze rațional resursele de apă până la ameliorarea situației.

