Fără economii la consumul de energie, Republica Moldova riscă să rămână temporar fără curent în orele de vârf. Avertismentul vine din partea experților în energetică, care spun că în această lună există un risc real de deconectări, pe fondul crizei energetice regionale provocate de secetă și de reducerea producției de energie în mai multe țări europene. Potrivit specialiștilor, dacă deficitul de energie se va adânci, anumite zone ar putea fi deconectate temporar pentru a proteja întregul sistem energetic. De aceea, reducerea consumului de energie de către fiecare consumator poate face diferența.

Experții avertizează că riscul unor întreruperi de curent rămâne ridicat și îi îndeamnă pe cetățeni să economisească energia, în special în orele de consum maxim. Ei spun că seceta din regiune a redus producția de energie în mai multe state europene, iar acest lucru afectează și Republica Moldova, care depinde de importuri.

Sergiu TOFILAT, EXPERT ÎN ENERGETICĂ „Nu e ceva doar în Republica Moldova, e situație complicată la nivel european. Și toată luna august se va menține până nu vom avea mai multe ploi. E tot cursul Dunării. Deci nu vorbim doar de România, dar mai ales Germania, Austria, Ungaria, Serbia. Deci pe toată această zonă trebuie să fie ploi ca să apară apă mai mult în Dunăre.”

Potrivit experților, Republica Moldova se confruntă cu aceeași problemă ca și alte state din regiune. 

Eugen MURAVSCHI, EXPERT ÎN ENERGIE „Noi de obicei dacă aveam probleme importam din România. Acum România singuri importă din alte părți, ar putea că nici România să nu aibă de unde importa. Pentru că nu există apă în Dunăre, pentru că este secetă, pentru că a scăzut producția hidroelectrică și nu se pot răci reactoarele nucleare.”

Specialiștii avertizează că, pentru a evita suprasolicitarea sistemului energetic, unele zone ar putea fi deconectate temporar. De aceea, cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energie și să respecte recomandările autorităților.

Eugen MURAVSCHI, EXPERT ÎN ENERGIE „Ceea ce trebuie să înțelegem noi, există că în fiecare zi există acest risc de deconectări. Faptul că ieri am avut lumină fost un succes. Nu înseamnă că azi vom avea, nu înseamnă că mâine seara vom avea necesarul de curent. Noi, consumatorii de rând, casnici, ce putem să facem? Trebuie să evităm să folosim aparatele electrice care consumă mult curent. În primul rând, vorbim de mașini de spălat haine, mașini de uscat haine, nu știu, cuptoare electrice, dar și alte dispozitive.”

Mesajul experților este simplu: fără economii de energie, riscul unor deconectări rămâne real. Cu cât consumul va fi mai redus în orele de vârf, cu atât șansele de a evita penele de curent vor fi mai mari.