Un bebeluș de trei luni a fost deblocat de salvatorii după ce a rămas blocat într-un automobil parcat pe o stradă din Cahul. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 22 iulie. Din fericire, acesta n-a avut de suferit.
Potrivit IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 9:00. Ușa mașinii s-a închis, iar cheia a rămas în interior, în timp ce copilul se afla în automobil.
Ajunși la locul faptei, salvatori au stabilit că micuțul era în siguranță, însă automobilul era blocat.
Intervenție în 3 minute
În scurt timp, pompierii au reușit să deschidă mașina în aproximativ trei minute. Bebelușul a fost preluat de un echipaj medical pentru verificări, iar ulterior, după examinare, a fost încredințat părinților. Potrivit IGSU, copilul nu a suferit traumatisme.
Recomandările IGSU
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență le recomandă părinților să nu lase niciodată copiii nesupravegheați în interiorul automobilelor, chiar și pentru perioade scurte de timp.


