Întreprinderile din Republica Moldova vor beneficia de un sistem mai clar și mai previzibil de acordare a ajutoarelor de stat. Guvernul a aprobat un proiect de lege care modernizează mecanismul de sprijin pentru mediul de afaceri, introduce proceduri noi de autorizare și creează un registru național al ajutoarelor de minimis.
Executivul a aprobat un proiect de lege care urmărește modernizarea sistemului de ajutor de stat și alinierea acestuia la standardele europene. Noile prevederi sunt menite să facă procesul de acordare a sprijinului financiar mai transparent, mai eficient și mai ușor de înțeles atât pentru autorități, cât și pentru mediul de afaceri.
Potrivit autorităților, modificările vor contribui la utilizarea mai responsabilă a banilor publici și vor oferi investitorilor un cadru stabil și predictibil pentru dezvoltarea proiectelor de investiții.
Consultări înainte de acordarea sprijinului și autorizare simplificată
Una dintre principalele noutăți este introducerea etapei de prenotificare, care va permite analizarea și consultarea măsurilor de sprijin înainte ca acestea să fie acordate beneficiarilor.
În plus, proiectul prevede că, în anumite situații expres prevăzute de lege, ajutoarele de stat vor putea fi autorizate tacit, ceea ce va reduce durata procedurilor și va accelera implementarea măsurilor de sprijin pentru întreprinderi.
Va fi creat Registrul central al ajutoarelor de minimis
O altă schimbare importantă este instituirea Registrului central al ajutoarelor de minimis, care va funcționa în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „Registrul Ajutoarelor de Stat”.
Acesta va reuni toate informațiile privind sprijinul financiar de valoare redusă acordat companiilor, permițând monitorizarea respectării plafoanelor legale și sporind transparența în utilizarea fondurilor publice.
Investitorii vor avea mai multă predictibilitate
Autoritățile oferă drept exemplu Schema de ajutor de stat regional pentru investiții, destinată întreprinderilor care investesc în industria prelucrătoare. Potrivit Guvernului, mecanismul demonstrează avantajele unui cadru clar de reglementare, bazat pe criterii transparente de eligibilitate și pe plafoane diferențiate ale ajutorului în funcție de regiune.
Prin noile modificări legislative, instituțiile care acordă ajutoare de stat vor dispune de proceduri mai clare de lucru, iar întreprinderile vor avea acces la un sistem mai predictibil și mai transparent de sprijin financiar, ceea ce ar putea stimula investițiile și dezvoltarea economiei.


