Trei cetățeni ai Indiei, care ar fi plătit 4000 de euro pentru a ajunge ilegal în statele Uniunii Europene, au fost opriți de polițiștii de frontieră în apropierea localității Semeni, raionul Ungheni. Aceștia intenționau să traverseze ilegal frontiera moldo-română, iar un cetățean al Republicii Moldova este suspectat că ar fi organizat transportarea lor.
Potrivit poliției de frontieră, indienii au fost găsiți în apropierea localității Semeni, raionul Ungheni, în timp ce se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut.
Aceștia intenționau să traverseze ilegal frontiera moldo-română, iar ulterior să ajungă în state ale Uniunii Europene.
4000 de euro pentru a ajunge ilegal în UE
În timpul audierilor, cei trei au declarat că ar fi achitat 4.000 de euro pentru organizarea deplasării și trecerea ilegală a frontierei.
Moldovean, bănuit că ar fi implicat în transportarea ilegală a migranților
În urma investigațiilor, desfășurate cu suportul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră și sub conducerea Procuraturii Ungheni, polițiștii au identificat și reținut un cetățean al Republicii Moldova, bănuit că ar fi implicat în transportarea ilegală a migranților.
Bărbatul a fost plasat inițial în arest preventiv pentru 30 de zile, iar în prezent se află în arest la domiciliu.
Investigațiile continuă pentru documentarea completă a cazului.
Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

