Maia Sandu face apel la cetățeni să economisească apa și energia electrică. Șefa statului avertizează că, dacă seceta și temperaturile extreme vor continua, Republica Moldova s-ar putea confrunta cu probleme în alimentarea cu apă și energie, iar consecințele și costurile vor fi resimțite de toți cetățenii. Deși autoritățile încearcă să reducă efectele crizei, Maia Sandu spune că nu există „soluții magice”, iar responsabilitatea trebuie împărțită de toți.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Mesajul nostru este să consumăm cât mai eficient. Știm că în anumite ore procurăm energia electrică la prețuri foarte înalte, de aceea trebuie să ne străduim cu toții să consumăm mai puțină energie în aceste ore și să încercăm să consumăm în orele în care energia este mai ieftină, pentru că altfel cu toții o să plătim tarife foarte înalte. Pe toți o să ne afecteze acest lucru”.
Maia Sandu a făcut apel și la economisirea apei, îndemnând cetățenii să o folosească responsabil.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Este una să uzi legumele și alta să uzi gazonul, care mai poate aștepta. Chiar dacă ne dorim curți frumoase și o țară frumoasă, situația este complicată nu doar în R. Moldova. Dar trebuie să fim conștienți că nu există soluții magice și dacă nu va ploua în timpul apropiat, așa încât să poată să repornească centrale de producere a energiei electrice din regiune, atunci o să avem situații mai complicate decât astăzi."
Șefa statului spune că autoritățile vor continua să caute soluții pentru a gestiona situația, însă insistă că, fără implicarea fiecărui consumator, efectele secetei și ale crizei energetice vor fi resimțite de întreaga țară.

