Parlamentul are doi noi deputați, după ce Curtea Constituțională a validat, în ședința de astăzi mandatele lui Roman Roșca și Victor Mătrăgună. Cei doi candidați supleanți de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate vor ocupa locurile rămase vacante în urma demisiilor deputaților Alexandr Trubca și Victoria Belous.

Hotărârea a fost adoptată astăzi, în cadrul ședinței CC și este definitivă.

Cine sunt cei doi noi deputați

Roman Roșca revine în Parlament după ce anterior a exercitat un mandat de deputat din partea PAS. Acesta a activat în Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și a deținut funcția de președinte al Organizației Teritoriale PAS Hâncești.

Victor Mătrăgună este jurist de profesie și activează în administrația publică, ocupând funcția de șef al Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat. Anterior, acesta a avut experiență în administrația publică locală și în mediul antreprenorial, iar odată cu validarea mandatului va exercita pentru prima dată funcția de deputat.

Cum au ajuns vacante cele două mandate de deputat

Mandatele au devenit vacante după demisiile deputaților PAS Alexandr Trubca și Victoria Belous. Trubca a renunțat la funcție în luna iulie, în contextul controverselor generate de implicarea sa într-un proiect imobiliar din comuna Trușeni, iar Victoria Belous și-a depus mandatul de deputat după ce a fost desemnată în funcția de ministru al Finanțelor.