Motorina ajunge la un nou maxim istoric în Republica Moldova. De miercuri, 16 septembrie, prețul maxim al unui litru va fi de 35,15 lei, cu 18 bani mai mult decât în ziua precedentă. Și benzina se scumpește, până la 33,35 lei litrul.

Potrivit prețurilor stabilite de ANRE pentru 16 septembrie, motorina se scumpește cu 18 bani și ajunge la 35,15 lei litrul. Este pentru prima dată când prețul maxim de comercializare a motorinei depășește pragul de 35 de lei.

Scumpirea se aplică și pentru benzină. Prețul acesteia crește cu 9 bani, până la 33,35 lei litrul.

Prețuri carburanți
Prețuri carburanți/ anre.md

De ce se scumpesc carburanții

Prețurile carburanților sunt influențate de evoluția petrolului pe piețele internaționale, iar tensiunile din Orientul Mijlociu au alimentat temerile privind aprovizionarea și au dus la creșterea cotațiilor. Republica Moldova depinde de importuri, astfel că aceste evoluții se reflectă rapid și la pompele din țară.

Citeste si : „Situația neplăcută va continua și acum nimeni nu știe când se va termina”: Veaceslav Ioniță, despre explozia prețurilor la carburanți - VIDEO