Scufundarea în Dunăre a celor 4 barje încărcate cu piatră pentru redirecționarea curentului pe Dunărea Veche a fost amânată pentru mâine dimineață. Coordonatorii operațiunii au mai analizat situatia, inclusiv în ceea ce priveste amplasamentul final al barjelor, dar s-au lovit si de probleme birocratice. Intervențiile de până acum au prelungit funcționarea reactorului 2 Cernavodă, au transmis responsabilii, care anunta ca daca operatiunea va reusi reactorul ar mai putea ramane activ inca 10-11 zile. În același timp, prognozele privind nivelul Dunării sunt tot mai pesimiste și pun presiune asupra intervențiilor planificate.
Scufundarea celor 4 barje încărcate cu piatră, operațiune menită să direcționeze cursul principal al Dunării spre Cernavodă a fost amânată 24 de ore. Autoritățile române nu au explicat deocamdata de ce au luat aceasta decizie.
Cei de la Administrația Fluvială Dunărea de Jos, Apele Române și Ministerul Transporturilor - au reluat măsurătorile și analizele de risc. Curenții foarte puternici din zonă ii pot pune în pericol pe cei implicați în scufundarea barjelor. Inclusiv, amplasamentul acestui baraj artificial a stârnit discuții.
O variantă era scufundarea barjelor în două perechi la o distanță de 70 de metri de mal , variantă care ar fi presupus, suplimentar, realizarea unui prag pe fundul fluviului din piatra extrasă după detonarea stâncii Pârjoaia între malul stâng al Dunarii și grupul celor patru nave. Soluția ar implica însă anumite riscuri, așa că s-a luat în calcul și varianta inițială și, anume ca, cele 4 barje să fie scufundate chiar lângă mal, la un unghi de 105 de grade.
Ovidiu OANȚĂ, REPORTER PROTV: „Scufundarea celor 4 barje care va trebui să redirecționeze curentul spre Dunărea Veche și sa mărească volumul de apă ce ajunge la Cernavodă s-a dorit a fi o soluție salvatoare, câtă vreme ultimele măsurători indicau o scădere a nivelului Fluviului Dunării cu un 1 cm. O scădere mai mică însă decât se prognozase inițial. Din datele oficiale, detonarea stâncii și lucrările de dragare de la Bala permit reactorului 2 de la Cernavodă să livreze energie în Sistemul Energetic Național încă 4–5 zile. Cu toate acestea, șefii centralei Nucleare asteapta scufundarea barjelor.”
Romeo URJAN, DIRECTOR CNE: „Se planifică această activitate de instalare barje tot la brațul Bala - acestea dacă ne mai aduc un suplimentar de 3-4 zile - reactorul de la cernavodă va funcționa în loc de 7 zile - 10 la 11 zile și în funcție de prognoza apelor române vom vedea dacă ne continuăm funcționarea sau dacă va trebui să oprim după aceste 10 - 11 zile. Chestiunile administrative au fost și ele o temă de discuție, câtă vreme companiile private implicate în aceste lucrări trebuie plătite din bani publici, dar numai pe baza unor contracte legale.”
Ovidiu OANȚĂ, REPORTER PROTV: „O problemă importantă care a blocat cel puțin pentru moment această operațiune se dovedește a fi proprietarea asupra celor 4 barje încărcate cu pietre care au așteptat cumiți la mal. Potrivit unor surse oficiale care își doresc să își păstreze anonimatul autoritățile statului s-ar fi trezit că nu dețin actele care să le ofere dreptul de a le scufunda fie lângă mal, fie în largul fluviului.”
Șefii de la Apele Române spun însă ca au acceptul pentru scufundarea barjelor
Singura certitudine a fost continuarea decolmatării albiei Dunării după bifurcația cu Brațul Bala. Cu toate acestea, situația rămâne critică. Dunărea se retrage de la o zi la alta și maine va atinge un nou minim istoric de 1.400 mc /s.

