Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat un grup de ținte aeriene în apropiere de frontiera României cu Ucraina, conform anunțului făcut de instituție, joi, printr-un comunicat de presă.
UPDATE, ora 17.10: Ministerul Apărării Naționale a precizat că „nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național”, iar „alerta aeriană în nordul județului Tulcea a încetat la ora 16.45”, transmite hotnews.ro.
Știrea inițială: Țintele aeriene au fost detectate de sistemul radar în jurul orei 15.
„Joi, 10 septembrie, în jurul orei 15.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte aeriene ce evoluau în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Șerpilor”, a precizat MApN.
În nordul județului Tulcea a fost transmis un mesaj RO-Alert.
„Centrul Național Militar de Comandă (N) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert, în jurul orei 15.50”, mai notează MApN.
În încheierea comunicatului, MApN a mai spus că au fost ridicate de la sol „pentru monitorizarea situației” două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, și un elicopter IAR 330 Puma SOCAT, al Forțelor Aeriene Române.
Astfel de incidente au fost tot mai frecvente în contextul războiului din Ucraina. Tot astăzi, o echipă de geniști a intervenit în zona plajei de la Capu Midia pentru neutralizarea unor resturi de dronă semnalate încă de miercuri seară.
RO-Alert în nordul județului Tulcea
Prin alerta transmisă, autoritățile i-au avertizat pe cetățenii din zona respectivă că există riscul să cadă obiecte din spațiul aerian.
„Alertă Extremă – Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi de pereţii exteriori”, scrie în mesajul RO-Alert, citat de News.ro.


