România a trecut de la caniculă la furtuni puternice. Aseară, rafalele au doborât copaci și acoperișuri, iar ploile torențiale au inundat străzi din mai multe județe. Vijeliile au lovit vestul, centrul și sudul țării vecine, iar în unele zone oamenii au fost avertizați prin mesaje RO-Alert.
„Mama! Bradul! S-a prăbușit bradul! S-a rupt!”
Pe lângă bradul din imagini, rafalele violente au doborât și alți arbori în Brașov, care au căzut inclusiv pe mașini. Furtuna a durat aproximativ o jumătate de oră, dar cantitatea de apă a fost atât de mare, încât mai multe intersecții din oraș aratau ca niște lacuri.
În Sibiu, a plouat doar câteva minute, spun localnicii. Vântul s-a întețit brusc și a desprins acoperișul din lemn și tablă de pe un bloc. Resturile s-au prăbușit pe mașinile parcate în apropiere.
„Asta e mașina cumnatului. Numai parbrizul, a scăpat ușor față de celelalte."
Ploaia a adus și o scădere bruscă a temperaturii. La Timișoara, termometrele au arătat cu 10 grade Celsius mai puțin dupa 3 zile de cod rosu.
„-Mai te răcorește puțin, numa na, nu te prinde bine.
-Nu contează că ne udăm - ne bucurăm. E bun și pentru noi, și pentru agricultură.
-Dacă e moderată, e aur.”
Pentru unii, însă, răcorirea a venit cu un cost - dincolo de inundații.
Daniel PREDA, REPORTER PRO TV BUCUREȘTI: „Deși furtuna nu a durat mai mult de 20 de minute, vântul puternic a doborât mai mulți copaci, iar pompierii au fost chemați să intervină, să îi degajeze de pe firele de înaltă tensiune.”
Și în municipiul Dej, din județul Cluj, vântul a smuls acoperișul unui bloc.
Astazi, în Orăștie, județul Hunedoara, o ploaie puternică a inundat mai multe gospodării, iar trei arbori au cazut pe șosea și peste firele electrice. Un alt copac s-a aprins de la un fulger. De la un trăsnet a luat foc și vegetația de pe un versant aflat în localitatea Măru, din Caras Severin. Pompierii se luptă de mai bine de 24 de ore să stingă flăcările pentru că zona este greu accesibilă. O alertă meteo de vreme rea este în vigoare și la această oră. Între timp, potrivit meteorologilor români, în jumătatea de vest a Munteniei, inclusiv în zona capitalei, sunt prognozate intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale, iar în special în zonele montane se pot acumula cantități importante de apă.

