Revelația sezonului în campionatul intern, Real Sireți, a obținut a cincea remiză la rând. Nou-promovata a remizat, de această dată, cu Sheriff Tiraspol, care a ratat șansa de a se desprinde la șase puncte în fruntea clasamentului de Petrocub.
Sheriff a pus stăpânire pe minge din primele minute ale meciului găzduit de Real Sireți la Nisporeni. În minutul 9 au venit și ocaziile. Tiraspolenii au continuat să atace pozițional, iar din când în când s-au confruntat cu fazele fixe ale adversarilor. Cu patru minute înainte de pauză, Vlad Fratea a primit mingea la jumătatea terenului și l-a lansat pe Asprilla, care a reușit să deblocheze tabela de scor. Real Sireți a început curajos repriza a doua și Daniel Lisu a fost aproape de gol. Nou-promovata a rezistat destul de bine atacurilor, iar momentul-cheie a venit în minutul 78. Sheriff a beneficiat de un penalty, dar Jayder Asprilla nu l-a învins pe portarul Sebastian Agachi de la 11 metri. Ca povestea să fie și mai frumoasă, peste câteva minute Real Sireți a dat lovitura.
Daniel Lisu a marcat pentru 1 la 1, așa că Real Sireți a bifat a cincea remiză la rând, după cele cu Bălți, Milsami, Petrocub și Zimbru. Elevii lui Alexandr Bezimov au urcat pe locul 7 în campionat, la egalitate de puncte cu ultima clasată, Bălți și la două puncte de Milsami. Vulturii roșii au un început prost de sezon. În ultimele patru partide nu au nicio victorie. În duelul de aseară cu Zimbru a plouat cu goluri. Galben-verzii au condus cu 1 la 0 la pauză, iar în minutul 63 Odubia a egalat cu un șut superb. Doar că echilibrul a rezistat doar șapte minute, Jonathas marcând cu un șut la firul ierbii. Finalul de meci a fost nebun. În minutul 86, Alexandru Bețivu a făcut 3 la 1 după un contraatac, dar Milsami a revenit imediat cu reușita noului transfer, kosovarul Sejdiu. A urmat eliminarea căpitanului de la Milsami, Radu Gînsari, iar la ultima fază a meciului, orheienii au capitulat.
Caio Dantas a stabilit scorul final de 4 la 2. Milsami se află pe locul 6 în liga 7777, în spatele celor de la Politehnica UTM, Dacia și Zimbru, care a ajuns la 14 puncte în 8 etape. Campioana Petrocub are tot 14 puncte, dar se află cu un loc mai sus, în timp ce lidera Sheriff a adunat 18 puncte până acum.

