Cel puțin 13 oameni au murit, printre care 6 membri ai aceleiași familii, iar zeci au fost răniți în urma unuia dintre cele mai puternice atacuri lansate de Rusia asupra Ucrainei în ultimele luni. În timpul nopții, armata rusă a atacat cu peste 70 de rachete și aproape 300 de drone. Kievul, Lvovul și alte nouă regiuni au fost lovite, iar președintele Volodimir Zelenski cere din nou partenerilor occidentali mai multe rachete pentru apărarea antiaeriană.
Kievul a fost lovit cu rachete balistice în cursul nopții. În urma atacului, au izbucnit incendii la spațiile comerciale.
În cartierul Oboloni au ars pavilioane comerciale dintr-o piață, iar în Sviatoșîn au izbucnit incendii la un complex de garaje și într-o clădire cu cinci etaje.
În metroul din Kiev s-a adunat un număr mare de oameni care au ales să își petreacă noaptea în adăposturi, după declarația președintelui Volodimir Zelenski privind posibilitatea unui atac în cursul acestei nopți.
Imaginile apărute pe rețelele de socializare arată că, în unele stații, spațiul este aproape complet ocupat de oamenii care au ales să se adăpostească. A fost lovit noaptea trecută și orașul Lvov, care rar este ținta atacurilor rusești.
O rachetă a nimerit într-un bloc de locuit în timp ce oamnii dormeau.
La Lvov, salvatorii continuau și dimineată să caute supraviețuitori sub dărâmăturile blocului lovit de rachetă, iar bilanțul răniților a ajuns la cel puțin 34 de persoane.
În urma bombardamentelor au fost distruse sau avariate zeci de locuințe, întreprinderi și obiective de infrastructură.
În regiunea Dnipro, cinci persoane, dintre care doi copii, au murit, iar alte opt au fost rănite în urma unui atac cu rachetă lansat de Rusia.
În urma loviturii au fost distruse complet două case particulare, iar alte cinci au fost avariate. De asemenea, au izbucnit mai multe incendii, care între timp au fost stinse de pompieri.
Cea mai mare tragedie s-a produs în Krivoi Rog, unde o rachetă balistică a distrus complet o casă în care locuia o familie numeroasă. Șapte copii și părinții lor au fost uciși. Alți doi copii ai familiei – un băiat și o fată – se află în străinătate și au supraviețuit. Fiul cel mare al familiei servește în prezent în armata ucraineană.
Atacuri au fost raportate și în regiunile Poltava, HarIkov, Nikolaev, Sumî, Vinnița, Cerkasî și Ivano-Frankovsk. Potrivit autorităților ucrainene, Rusia a lansat în timpul nopții peste 70 de rachete, dintre care un număr important au fost balistice, precum și 284 de drone. Forțele Aeriene au anunțat că au interceptat cele 61 de rachete de croazieră. În schimb, dintre cele nouă rachete balistice doar una a fost doborâtă, iar niciuna dintre cele patru rachete hipersonice „Țirkon” nu a fost interceptată.
Militarii spun că particularitatea acestui atac a fost folosirea simultană a mai multor tipuri de arme, lansate din direcții diferite, principalele ținte fiind regiunile Kiev și LVov. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că atacul demonstrează încă o dată cât de vulnerabilă rămâne Ucraina în fața rachetelor balistice și a cerut din nou partenerilor occidentali să accelereze livrările de interceptoare pentru sistemele Patriot.

