Astăzi, la Palatul Republicii, are loc Platforma de Parteneriat pentru Republica Moldova, unde participă peste 65 de delegații din Europa. Totodată, la eveniment este prezent preşedintele țării, Maia Sandu şi prim-ministrul, Dorin Recean.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Este o onoare pentru mine să deschid cea de-a cincea ediție a acestui forum de importanță semnificativă țara noastră. Privind în jur, în această sală, sunt copleșită de gratitudine - Moldova nu este singură, suntem înconjurați de prieteni și împreună suntem mai puternici. Îmi exprim gratitudinea pentru Franța, Germania și România pentru crearea acestei Platforme și pentru toți partenerii noștri care au susținut această idee.”
Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL RM: „Prioritizăm infrastructura, energia, agricultura și extinderea sectorului IMM-urilor în Moldova. Pe măsură ce ne apropiem de aderarea la UE, conectivitatea cu piața unică este esențială la fel ca și capacitatea noastră de a dezvolta și menține relații de solidaritate cu țara vecină, Ucraina. Modernizarea infrastructurii rutiere va contribui la sporirea afacerilor, iar îmbunătățirea aprovizionării cu apă va contribui la creșterea nivelului de viață în Moldova.”
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, la eveniment participă miniștri, viceminiștri, secretari de stat ai ministerelor de externe din statele partenere, reprezentanți ai corpului diplomatic și organizațiilor internaționale.
Evenimentul va fi axat pe patru domenii:
*justiție, anticorupție și securitate;
*energie, eficiență energetică și mediu;
*dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică;
*reforma administrației publice și management-ul finanțelor publice.
Primele 3 ediții au avut loc la Berlin, București și Paris, după care Republica Moldova și-a asumat un rol mai important în coordonarea activității platformei, organizând cea de-a 4-a reuniune la Chișinău în octombrie 2023.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.