Dorin Chirtoaca mai vrea o data in fotoliul de primar. Acesta spune ca nimeni nu poate gestiona problemele capitalei asa cum a facut-o el timp de 10 ani. Fostul primar a facut dezvaluirile dupa ce sedinta de judecata in dosarul parcarilor cu plata, in care este cercetat, a fost amanata din nou.
Dorin CHIRTOACA, EX-PRIMARUL CAPITALEI: “ Din momentul in care am fost scos cu forta este firesc sa vrei sa revii la serviciu. Ei pana in ziua de azi nu fac altceva decat sa-mi continuie proiectele si nici macar pe toate – eficienta energetica este blocata, termoizolarea este blocata.”
Chirtoaca spune ca i-ar parea rau sa ajunga altcineva primar, iar lucrurile sa degradeze.
Dorin CHIRTOACA, EX-PRIMARUL CAPITALEI: “Da schimba becuri, daca as fi schimbat eu zece ani becuri unde am fi ajuns. Este nevoie de infrastructura si solutii profunde pe care le-am adus in oras timp de zece ani.”
Chirtoaca a vorbit despre toate acestea in fata judecatoriei din sectorul Buiucani, acolo unde astazi urma sa aiba loc sedinta in dosarul parcarilor cu plata. Aceassta, insa, a fost amanata din cauza ca avocatii sai au lipsit din nou. Magistratul i-a sugerat lui Chirtoaca sa-si caute alti aparatori care sa vina la sedinte.
Alexandru NEGRU, JUDECATOR: “ - De ce i-ati propus domnului Chirtoaca sa-si gaseasca alti avocati in contextul in care sedintele au fost stabilite in prezenta lor? - Alte comentarii nu fac.”
Judecatorul nu a vrut sa ne spuna nici de ce nu i-a permis anterior lui Chirtoaca sa-i adreseze intrebari lui Nistor Grozavu in timpul audierilor.
Alexandru NEGRU, JUDECATOR: “Iarasi, acelasi raspuns. Sunt actele procesuale, ele sunt la dosar, acolo sunt explicat motivele.”
Chirtoaca spune ca nici nu se gandeste sa-si caute alti avocati.
Dorin CHIRTOACA, EX-PRIMARUL CAPITALEI: “Pentru ca suntem in saptamana mare voi spune doar atat – Iarta-i, doamne, ca nu stiu ce fac.”
Dorin Chirtoaca a fost retinut in mai 2017, fiind acuzat de trafic de influenta si corupere pasiva in dosarul parcarilor cu plata. Procurorii sustin ca fostul primar i-ar fi dat indicatii viceprimarului, Nistor Grozavu sa semneze contractul cu firma care a castigat licitatia pentru a amenaja parcarile cu plata in capitala, iar in schimb, Chirtoaca ar fi urmat sa primeasca 13 la suta din veniturile companiei. Dorin Chirtoaca se declara nevinovat.