Vladimir Putin a semnat un decret care simplifică procedura de obţinere a cetăţeniei pentru locuitorii din regiunea transnitreană. Președintele Maia Sandu califică această acțiune drept o nouă încercare de intimidare, în timp ce premierul Alexandru Munteanu a sugerat că va urma un răspuns. Analiștii vorbesc despre o acțiune propagandistică, în contextul în care regiunea se află în criză, iar Kremlinul nu mai trimite nici gaz gratuit, dar nici un altfel de sprijin. Totuși experții spun că mesajele unor astfel de acțiuni trebuie tratate cu vigilență, ținând cont de faptul că suntem într-un context foarte fragil de instabilitate.
Decretul prin care locuitorii din regiunea transnitreană vor putea obține mai repede și mai ușor cetățenia rusă, a fost semnat și publicat aseară. Potrivit documentului, solicitanţii eligibili pot fi scutiţi de cerinţele privind rezidenţa în Rusia, de testele de istorie şi de educaţie civică şi nu sunt obligaţi să demonstreze cunoaşterea limbii ruse. Aflată într-o vizită peste hotare, Maia Sandu a reacționat.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Probabil că au nevoie de mai mulți oameni pentru a-i trimite în războiul din Ucraina. Știți, probabil este o modalitate de a încerca să ne amenințe din nou, pentru că Rusiei nu-i plac acțiunile pe care le-am întreprins pentru integrarea Transnistriei. Trebuie să vă spun că, de când a început războiul din Ucraina, majoritatea oamenilor din regiune și-au obținut cetățenia moldovenească pentru că s-au simțit mai în siguranță având cetățenia Republicii Moldova și nu cetățenia Rusiei.”
Nici premierul Alexandru Munteanu nu crede că inițiativa președintelui rus va avea prea mare succes.
Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Nu cred că pașaportul rusesc e atât de popular acum în comparație cu pașaportul nostru, cetățean al Republicii Moldova. Cu pașaportul nostru poți călători liber, cu intrarea în UE, poți să-ți asiguri lucrul în orice țară din UE, se deschid ușile și instituțiilor de învățîmânt, iar pașaportul rusesc devine pașaportul unei țări agresoare care nu este acceptată la masa civilizată.”
Jurnalista Irina Tabaranu de la portalul Zona de Securitate susține că acțiunile Kremlinului au scop propagandistic, pentru că procedura de obținere a cetățeniei ruse în regiunea transnitreană era și până acum una simplificată.
Irina TABARANU, JURNALISTĂ „ZONA DE SECURITATE”: „Imaginea Federației Rusie în ultimii ani este tot o descreștere în stânga Nistrului pe fundalul crizei energetice, crizei economice și oamenii sunt tot mai dezămăgiți în tot ce înseamnă lumea rusă. Dar oamenii din stânga Nistrului înțeleg foarte bine că pașaportul rus poate să te ducă doar la război și nu înseamnă deloc prosperitate sau oportunități.”
Alexandru FLENCHEA, FOST VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „E clar un mesaj de intimidare care vine să ne intimideze cu potențiale amenințări de apărare a cetățenilor rusi. Ăsta e lucrul care e la suprafață și prima idee care vine în capul oricărui observător. Dar, la modul practic, este un decret cu impact minim. Cei din transnistria care au vrut să-și facă pașaportul rusesc, de mult și l-au făcut”.
Totuși, fostul vicepremier pentru reintegrare subliniază că autoritățile din Republica Moldova trebuie să fie vigilente.
Alexandru FLENCHEA, FOST VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „Asta este realitatea în care trăim, dar e un joc de declarații pe un fundal foarte instabil și într-un mediu de securitate foarte volatil, care se schimbă nu în ani, uneori în săptămâni și zile.”
Vladimir Putin a emis decrete similare şi în trecut pentru teritorii din Georgia și Ucraina, ocupate de Rusia.

