Un moldovean care era anuntat in cautare internationala a fost retinut intr-o localitate din Italia. Acesta a fost prins beat crita la volan si retinut de oamenii legii.
Potrivit presei italiene, tanarul in varsta de 28 de ani a fost escortat la inspectorat pentru audieri, dupa ce a fost prins in stare de ebrietate la volan.
In timpul verificarilor, fortele de ordine italiene au depistat ca acesta era anuntat in cautare internationala, dupa ce a fost condamnat de Curtea de Apel din Soroca pentru savarsirea mai multor furturi in Republica Moldova.
Individul a refuzat sa treaca testul de alcoolemie, iar ulterior a fost arestat si a ramas si fara permis de conducere.
Tot presa italiana spune ca acesta va fi extradat autoritatilor noastre.