Aeroportul de la Balti, care este nefunctional de mai bine de 20 de ani, ar putea avea aceasi soarta ca cel de la Chisinau. Pentru reconstructie bani nu sunt, asa ca Ministerul Transporturilor vrea sa-l dea in concesiune. Un tanar din Balti a realizat si un proiect de renovare, dupa ce peste o mie de localnici din Balti au semnat o petitie in care cer redeschiderea aeroportului.
Ulterior, au mai aterizat doar avioane charter. Chiar daca aeroportul nu lucreaza, cativa oameni sunt platiti pentru a-l pazi.
“Daca nu pazesti, ap si gardul ti-l fura...”
Aeroportul a fost construit in perioada sovietica, iar odata cu destramarea URSS-ului in el nu s-au mai investit bani. De atunci s-au schimbat si avioanele, care sunt mai grele decat cele sovietice, iar din acest motiv nu pot ateriza pe pista de la Balti.
Boris CAPAC, VICE-ADMINISTRATOR AL AEROPORTULUI BALTI: “S-au introdus boeing-uri...La avioanele vechi baza e mica, la aceste noi e mai mare.”
Ca sa poata ateriza avioanele la Balti e nevoie ca pista sa fie intarita cu inca un strat de beton, lucru care costa in jur de 20 de milioane de euro. Pe langa renovarea cladirii e nevoie de multe altele, cum ar fi autobuzele care duc pasagerii pana la avion. Si pentru ca bani pentru toate acestea nu sunt, ministrul Transporturilor sustine ca se cauta investitori. Astfel, promite ca pana la sfarsitul acestui an ar putea fi efectuat un studiu de fezabilitate, care este si el destul de costisitor.
Iurie CHIRINCIUC, MINISTRUL TRANSPORTURILOR: “Cateva milioane e nevoie pentru a efectua studiul de fezabilitate. Daca nu ne va sustine comisia europeana vom gasi resurse interne si vom efectua studiul oricum.”
Intre timp un tanar arhitect a realizat un proiect de reconstructie a aeroportului de la Balti.
Dumitru NEGREI, AUTORUL PROIECTULUI: “Forma aripilor simbolizeaza zborul.”
Proiectul de reconstructie a aeroportului este lucrarea de masterat a lui Dumitru Negrei. A decis sa-l faca public, dupa ce a vazut pe internet o petitie semnata de mai multi localnici, care cer redeschiderea aeroportului.
Alexandru BAICALOV, INITIATORUL PETITIEI: “Scopul petitiei este de a atrage atentia investitorilor”
“A fost mult mai usor, în special pentru cei din nordul tarii. Aeroportul de la Chisinau e prea departe si scump. ”
Cei care au prins vremurile cand pe aeroportul din Balti aterizau si decolau avioane isi aduc aminte cu nostalgie de acea perioada.
“Fiica mea este în Rusia, când trebuia sa zboare încolo am avut probleme. Avionul era noaptea si noi am comandat taxi ca sa mergem la Chisinau, pe care am achitat 600-1200 lei. Bate la buzunar.”
La sfarsitul anului trecut o firma din Elvetia spunea ca este gata sa investeasca bani in reconstructia aeroportului de la Balti.
Iurie CHIRINCIUC, MINISTRUL TRANSPORTURILOR: „Cum a depus demersul asa si a disparut acea comanie...”
Estimativ, pentru renovarea aeroportului de la Balti este nevoie de 35 de milioane de euro.