Opoziția parlamentară s-a plâns comisarei europene Marta Kos pe liderul legislativului Igor Grosu. Deputatul Ion Chicu i-a transmis două scrisori în care ar fi semnalat mai multe încălcări față de opoziție și a vorbit despre demisia lui Grosu. Inițiativa este susținută și de alte fracțiuni. De partea cealaltă, șeful Parlamentului califică acțiunea drept „frustare personală”, iar Kos a promis că va citi scrisoare însă a precizat că nu se poate implica în chestiunile interne ale țării.
Imediat după ce Marta Kos și-a încheiat discursul în plenul Parlamentului, deputatul Ion Chicu s-a apropiat discret de comisara europeană și i-a înmânat două plicuri. Potrivit lui Chicu, scrisorile conțin sesizări privind presupuse încălcări comise de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în raport cu opoziția.
Ion CHICU, DEPUTAT „ALTERNATIVA”: „Pentru ce trebuie opoziție în Parlament, dacă ceea ce e prevăzut în regulament, majoritatea, guvernarea, nu acceptă. Deci asta este o învinuire și o încălcare gravă a regulamentului, dar și a Constituției.// min 04.36 Când vine opoziția cu proiecte, iese Grosul aici și zice eu nu permit.”
Chicu a anunțat că a inițiat procedura de demitere a președintelui Parlamentului, pe care o susțin și alte fracțiuni din opoziție.
Vasile COSTIUC, DEPUTAT „DEMOCRAȚIA ACASĂ”: „Cu regret, domnul Igor Grosu tratează Parlamentul, drept un colhoz, încă o dată, repet, cu regret. Dumnealui categoric refuză să introducă ca măcar să discutăm.”
Și deputații socialiști care au boicotat ședința Parlamentului de astăzi, spun că vor demiterea lui Grosu.
Igor DODON, DEPUTAT PSRM: „Noi câteva luni în urmă am semnat o asemenea inițiativă, de demitere a președintelui Parlamentului Igor Grosu și dacă vor mai fi asemenea inițiative, desigur că o să susținem.”
Comisara europeană a spus că va citi scrisoare transmisă de Chicu, dar nu poate să se expună asupra chestiunilor interne.
Marta KOS, COMISARA EUROPEANĂ PENTRU EXTINDERE: „Sunt foarte interesată să văd ce conține. Așa cum am spus anterior, trebuie să existe dialog. Voi discuta și cu domnul Igor Grosu. Vreau să cunosc punctele de vedere ale ambelor părți, după care îmi voi forma propria opinie. Dar, după cum știți, în calitate de comisară pentru extindere, nu am niciun cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă în Parlamentul dumneavoastră.”
Igor Grosu califică însă inițiativa drept o „frustrare personală”.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Frustrările personală eu cred că nu au loc într-un cadru atât de important. Noi trebuie să vorbim despre lucruri mari, strategice, importante pentru Republica Moldova.”
Documentul inițiat de „Alternativa” urmează să fie înregistrat la Secretariatul Legislativului. Potrivit legislației, pentru demiterea președintelui Parlamentului trebuie să-și dea votul două treimi din deputați.


