Armenia și-a ales astăzi noul Parlament, într-un scrutin urmărit cu atenție atât în țară, cât și peste hotare. Votul a avut loc pe fundalul disputelor dintre guvernarea lui Nikol Pașinian și opoziție, care a reclamat presiuni și arestări ale susținătorilor săi. În cursul zilei au fost semnalate și unele probleme tehnice la secțiile de votare, verificate de autoritățile electorale. Primele rezultate preliminare urmează să fie anunțate în următoarele ore. Potrivit datelor oficiale, prezența la vot a depășit 33 la sută, cea mai ridicată înregistrată la aceeași oră în ultimele patru alegeri parlamentare din Armenia.
La ora 8 dimineața s-au deschis peste două mii de secții de votare în Armenia, unde aproape două milioane și jumătate de alegători au fost chemați să își aleagă noul Parlament. În unele orașe, oamenii au format cozi, iar pe parcursul zilei totul a decurs în liniște, fără incidente majore.
„Am votat pentru o Armenie pașnică. Doar pentru o Armenie pașnică, astfel încât să putem trăi și să ne bucurăm de țara noastră, de Armenia noastră independentă.”
Primul dintre liderii politici care și-a exercitat dreptul la vot a fost premierul Nikol Pașinian.
După ce a votat la Erevan, acesta a declarat că instituțiile statului trebuie să investigheze orice informație privind eventuale influențe externe asupra scrutinului și a calificat drept exagerate discuțiile despre tensiunile dintre Armenia și Rusia.
Nikol PAȘINIAN, PRIM-MINISTRUL ARMENIEI: „În Armenia, anumite forțe politice încearcă să creeze tensiuni în relațiile dintre Armenia și Rusia, însă aceste tensiuni nu se produc.”
Câteva ore mai târziu a votat și principalul său rival, omul de afaceri Samvel Karapetian, liderul de facto al blocului „Armenia Puternică”. Acesta a fost adus la secția de votare din arest la domiciliu.
Karapetian a declarat jurnaliștilor că și în ziua alegerilor au continuat reținerile susținătorilor săi și a acuzat autoritățile de presiuni asupra opoziției. Potrivit blocului său electoral, în ultimele zile au fost reținute peste o sută de persoane apropiate formațiunii.
La alegeri participă 16 partide și două blocuri electorale. Principalii concurenți sunt partidul de guvernământ „Contractul Civic”, condus de Pașinian, blocul „Armenia Puternică” al lui Karapetian, blocul „Armenia” al fostului președinte Robert Kocearian și partidul „Armenia Prosperă” al lui Gagik Țarukian.
Pentru a desemna singur premierul și a forma guvernul, un partid sau bloc trebuie să obțină cel puțin 54 de mandate din totalul celor 101 locuri din Parlament.
„Pentru mulți, aceste alegeri sunt văzute ca un referendum privind independența Armeniei.”
Campania electorală a fost marcată de acuzații privind posibile ingerințe externe. Înaintea scrutinului, mai multe instituții și oficiali armeni au semnalat presupuse încercări de influențare a procesului electoral din partea Rusiei.
Moscova a respins acuzațiile, iar astăzi la un post de televiziune de stat din Rusia, un observator al misiunii CSI a acuzat observatorii locali de comiterea unor încălcări în timpul alegerilor.
Miza scrutinului este una uriașă pentru Armenia, aflată între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea relațiilor tradiționale cu Rusia.
Rezultatul alegerilor va influența nu doar direcția de politică externă a țării, ci și negocierile de pace cu Azerbaidjanul, după pierderea controlului asupra Nagorno-Karabah.

