Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei „un pod aerian umanitar către Gaza”, a anunţat luni cancelarul german Friedrich Merz, pentru a ajuta populaţia acestui teritoriu care se confruntă, potrivit Naţiunilor Unite, cu „niveluri alarmante” de malnutriţie, relatează AFP şi DPA. De asemenea, preşedintele american Donald Trump a anunţat că Statele Unite vor înfiinţa în curând centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza, scrie hotnews.ro.
Operaţiunea organizată de Germania pentru livrarea ajutoarelor umanitare urmează să înceapă imediat, a declarat Merz, la sfârşitul unei reuniuni a Cabinetului de Securitate la Berlin. „Ministrul apărării, Boris Pistorius, va colabora îndeaproape cu Franţa şi Marea Britanie, care sunt, de asemenea, pregătite să organizeze un astfel de pod aerian pentru a livra alimente şi ajutare medicale”, a adăugat cancelarul în cadrul unei conferinţe de presă.
Pod aerian între Iordania și Gaza
„Ştim că aceasta reprezintă doar un mic ajutor pentru locuitorii din Gaza, dar este totuşi o contribuţie pe care suntem bucuroşi să o facem”, a declarat Merz, care urmează să-l primească marţi, la Berlin, pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.
Cancelarul german, unul dintre cei mai fermi susţinători ai Israelului în războiul împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, a cerut Israelului „să îmbunătăţească imediat, cuprinzător şi durabil situaţia umanitară catastrofală” din Gaza, estimând că măsurile implementate în acest week-end de premierul israelian Benjamin Netanyahu sunt doar un prim pas.
Ministrul german de externe, Johann Wadephul, urmează să călătorească în regiune joi pentru a ajuta la obţinerea unor progrese în negocierile privind încetarea focului dintre Israel şi Hamas, a adăugat el, precizând că intenţionează să discute din nou cu premierul israelian luni seara.
„Trebuie să hrănim copiii”
Donald Trump, aflat într-o vizită în Scoția, a descris criza umanitară din Gaza ca fiind „îngrozitoare” şi a spus că în acest teritoriu palestinian copiii par „foarte flămânzi” şi trebuie ajutaţi.
„Trebuie să hrănim copiii”, a declarat Trump în cadrul unei întrevederi cu premierul britanic Keir Starmer, în Scoţia. „Vom înfiinţa centre de distribuţie a alimentelor unde oamenii vor putea intra liber, fără restricţii. Nu vor fi garduri”, a adăugat Trump.
Declaraţiile preşedintelui american survin la o zi după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că „nu există foamete” în Gaza.
„Ştiţi, noi vrem să ajutăm. Este o situaţie îngrozitoare. Toată această chestiune este îngrozitoare”, a spus Trump, adăugând că va ridica această problemă la următoarea sa discuţie cu Netanyahu.