Partidul de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania, a câștigat detașat la alegerile legislative în Saxonia-Anhalt - land relativ slab populat, cu tradiții puternice. Formațiunea a obținut un rezultat categoric, 43,8%, dar insuficient pentru a guverna de una singură. Deocamdată, toate partidele de centru au refuzat o alianță cu extremiștii. Datorită acestui scor, extrema dreaptă ajunge, pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, la guvernarea unui land german.
Bjorn HOCKE, LIDER REGIONAL AFD: „Sunt profund emoționat. Îmi tremură genunchii. Este un eveniment istoric. Privind în urmă, istoria Republicii Federale Germania va fi împărțită de acest moment de cotitură: într-o perioadă de dinainte și una de după. Perioada de după se numește „Germania Normală", iar acum pornim împreună pe acest drum.”
Şase partide vor fi reprezentate în parlamentul regional al Saxoniei-Anhalt. Alternativa pentru Germania va deține 39 de fotolii în timp ce partidul de guvernare- Uniunea Creștin-Democrată va obține 15 locuri.
Pentru o majoritate absolută, AfD mai avea nevoie de 3 mandate. Conform rezultatelor preliminare, rata de participare la vot a fost de aproape 78%, cea mai ridicată din Saxonia-Anhalt de la reunificarea Germaniei în 1990. Alternativa pentru Germania este un partid conservator, eurosceptic și anti-migrație. Serviciul german de informații interne îl suspectează de extremism și are baza legală pentru a-i monitoriza comunicațiile și a folosi agenți sub acoperire.
Ulrich SIEGMUND, LIDERUL REGIONAL AFD: „Prieteni, această seară este una istorică. Am scris istorie. Ne luăm țara înapoi. Această victorie electorală reprezintă un vot de încredere din partea oamenilor din acest land. Iar noi vom fi la înălțimea acestei încrederi. Nu ne vom abate de la principiile noastre. Nu vom renunța la noi înșine. Nu vom ajunge niciodată ca cei care au fost pe bună dreptate sancționați în această seară. Noi suntem Alternativa pentru Germania.”
Partidul are o retorică și anti Volodimir Zelenski, pe care-l acuză că vrea să antreneze Germania și NATO direct în război. Iar despre Rusia, cere restabilirea legăturilor diplomatice și economice cu Moscova.
Wolfgand MERKEL, PROFESOR DE ȘTIINȚE POLITICE: „Populismul de extrema-dreaptă este o problemă nu doar europeană, ci transatlantică. Iar Germania este fix în ochiul furtunii. Simbolic, este devastator tocmai din cauza trecutului nostru. Trebuie sugrumată în fașă această tendință.”
Singurul mod în care democrații ar putea continua să guverneze în Saxonia-Anhalt ar fi o alianţă improbabilă cu toate celelalte partide, inclusiv cu extrema stângă.
Cancelarul Friedrich Merz a recunoscut că Uniunea Creștin-Democrată a suferit o „înfrângere dramatică” la alegerile din Saxonia-Anhalt. Potrivit acestuia, rezultatul reprezintă „un moment de cotitură profund” pentru partid. Victoria AfD a provocat reacții puternice și peste hotarele Germaniei. Premierul polonez Donald Tusk a condamnat dur rezultatul. El a spus că în Polonia „doar idioții sau trădătorii” se pot bucura de victoria AfD. În schimb, miliardarul american Elon Musk a salutat victoria. S-a bucurat și vicepremierul italian, care a vorbit despre un „triumf”, în timp ce în Franța rezultatul a fost calificat drept un semnal foarte îngrijorător pentru Europa.

