Prima doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a scris soţiei preşedintelui american, pe care a îndemnat-o să ia legătura cu premierul israelian şi să ridice problema copiilor din Gaza, au declarat sâmbătă autorităţile de la Ankara, potrivit Reuters, scrie hotnews.ro

„Încă mai avem o şansă pentru cei peste un milion de copii din Gaza”

„Sunt încrezătoare că sensibilitatea pe care aţi arătat-o cu privire la cei 648 de copii ucraineni va fi extinsă şi asupra Gazei. În aceste zile, când lumea trăieşte o deşteptare colectivă şi recunoaşterea Palestinei a devenit o voinţă globală, cred că apelul dumneavoastră în numele Gazei ar îndeplini o responsabilitate istorică faţă de poporul palestinian”, i-a scris Emine Erdogan Melaniei Trump.

Prima doamnă a Turciei mai spune, în scrisoarea către Melania Trump, că „nu doar copiilor din Ucraina li s-a curmat veselia”:

„Copiii din Palestina au dreptul la aceeaşi bucurie, aceeaşi libertate, acelaşi viitor demn.

Împărtăşesc profund sentimentele exprimate în scrisoarea dumneavoastră, ca mamă, ca femeie, ca om, şi sper că speranţa dumneavoastră va înflori şi pentru copiii din Gaza, care tânjesc după pace şi linişte.

Este prea târziu pentru cei 18.885 de bebeluşi şi copii din Gaza pe care i-am pierdut, precum Hind Receb, ucisă cu 335 de gloanţe, şi Rim, în vârstă de 3 ani, căreia bunicul i-a sărutat ochii zâmbitori înainte de a-şi da ultima suflare.

Dar încă mai avem o şansă pentru cei peste un milion de copii din Gaza care au reuşit să supravieţuiască. A sosit momentul”.

Războiul din Gaza a izbucnit în 7 octombrie 2023, când Hamas a ucis 1.200 de persoane în sudul Israelului şi a luat aproximativ 250 de ostatici, potrivit datelor israeliene.

Ca răspuns, Israel a lansat o ofensivă de amploare care a dus la cel puțin 62.192 de morți în Gaza, în majoritate civili, conform datelor Ministerului Sănătății din Gaza, considerate de încredere de ONU.