Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin, un rol de mediator, transmite AFP, scrie hotnews.ro

„Este posibil să ne implicăm” în lupta care se desfășoară în prezent între cele două țări inamice din Orientul Mijlociu, a declarat Trump într-un interviu, potrivit ABC News, care a precizat că președintele republican a insistat că SUA „nu este în acest moment” implicată în acțiunea militară.

Cât despre posibilitatea de a juca Vladimir Putin un rol de mediator în conflict, „el este pregătit. M-a sunat în legătură cu asta. Am avut o discuție lungă despre acest lucru”, i-a spus Donald Trump unui reporter ABC News.

Trump și Putin au avut vorbit la telefon timp de aproximativ o oră sâmbătă, când președintele SUA a împlinit 79 de ani.

„Președintele Putin m-a sunat în această dimineață să îmi ureze foarte amabil La mulți ani, însă mai important, să vorbim despre Iran, o țară pe care o cunoaște foarte bine. Mult mai puțin timp a fost petrecut vorbind despre Rusia/Ucraina, dar asta va fi pentru săptămâna viitoare. Face schimburile de prizoneri planificate – numere mari de prizoneri sunt schimbați, imediat, din ambele părți. Apelul a durat aproximativ o oră. El consideră, ca mine, că acest război Israel-Iran ar trebui să se încheie, context în care i-am explicat, și războiul lui ar trebui să se încheie”, a declarat liderul american, sâmbătă, într-o postare pe Truth Social.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a discutat vineri cu Trump, a declarat sâmbătă că atacurile aeriene israeliene din Iran au „sprijinul clar” al președintelui american.

Într-o postare de duminică, liderul Statelor Unite a lansat un avertisment pentru Iran.

„Statele Unite nu au avut nicio legătură cu atacul asupra Iranului din această seară. Dacă vom fi atacați în vreun fel de către Iran, întreaga forță și putere a armatei americane se va abate asupra voastră cu o intensitate nemaiîntâlnită până acum. Cu toate acestea, putem ajunge cu ușurință la un acord între Iran și Israel și putem pune capăt acestui conflict sângeros!!!”, a scris Donald Trump, duminică, pe platforma sa Truth Social.