Produc cabluri pentru automobile de lux precum BMW si Mercedes, care costa mii de euro, dar sunt platiti cu banuti. Mai multi muncitori de la o fabrica din Causeni au protestat azi dimineata si au cerut salarii mai mari, dar si conditii de munca decente.

Publicat:11.04.2019, 21:16

„Ne-au spus sa mergem la biserica sa punem o lumanare, poate s-a mari salariul. Ce asta e voba de director?”

„A fost o gluma.”

„Oamneii au familii. Asta nu e gluma, e bataie de joc de oameni.”

Timp de cateva minute, utilajele fabricii au fost puse pe pauza, iar cei aproape o suta de muncitori au refuzat sa intre in tura. Acestia se plang ca le-a ajuns cutitul la os.

„Intr-un an si opt luni bonus nu am primit nici macar o data, chiar daca fac peste norma.”

„Spuneau ca primim sase mii de lei salariu, unde sunt banii? De trei mii jumatate nu se ridica.”

Firma este germana, salariile, insa, nu sunt de loc europene. Omenii sunt nemultumiti ca produc cabluri pentru masini scumpe de marca BMW sau Mercedes, dar platiti moldoveneste.

„Oficiul din Germania stie ca noi avem salariu de 150 de euro?”

„Asta e mare. Sunt trei mii de lei, dar noi avem 2600. O luna intreaga, nici o lipsa si o sambata lucrata.”

„Multi sefi de tura si-au adus cumetrii aici si fac ce vor. La restul le spune ca trei in locul meu o sa vina. Isi bat joc de oameni.”

Cu ture lucrate noaptea si fara nicio absenta, acestia sustin ca primesc putin peste trei mii de lei.

„Slariul e mic si normele sunt mari. Din Germania poate nu stiu cat primim. Facem productie scumpa, dar salariul mic.”

Muncitorii mai spun ca nu le este platit tot concediul. Mai mult ca atat, sustin ca si conditiile de lucru sunt insuportabile. Iarna in salile de productie sunt peste 30 de grade.

„Caldura e mare. Nu e aer curat. 32 de grade, asta e iarna, dar vara?”

„Nu ne putem intretine. E cald si transpiram, iesim afara si racim.”

Responsabilii sustin ca nu au bani pentru ventilatoare. Cat despre salarii, spun ca nu sunt ei cei care decid cu cat ii platesc.

„Echipamentele costa multi bani si necesita bugete mari. Nu este posibil de facut tot, cu timpul.”

Natalia SVATUICA, MANAGER: „Le-am spus care este salariul de baza si bonusurile. Managerii de sala trebuie sa verifice corectitudinea acordarii bonusurilor, daca va fi nevoie se vor face corectari.

Dupa protest oamenii au revenit la posturile de munca.