Situatie incalcita la Caile Ferate Romane (CFR) la doar o zi distanta de scrutinul prezidential din Republica Moldova.



In mai multe gari din România, tinerii moldoveni care vor sa voteze în sectiile de pe teritoriul României, au ramas blocati la casele de bilete, asteptând în zadar sa primeasca biletele gratuite care, conform unui proiect de Hotarâre de Guvern ( Guvernul roman ), ar fi trebuit sa le faciliteze transportul pentru scrutinul de duminica, noteaza infoprut.ro

Concret, este vorba despre proiectul de Hotarâre de Guvern publicat pe 21 octombrie pe site-ul Ministerului Transporturilor din România, privind „facilitarea transportului gratuit pe calea ferata româna în vederea exercitarii dreptului de vot la alegerile prezidentiale din Republica Moldova”.

Proiectul vizeaza toti elevii de peste 18 ani si studentii care învata în România.

Acestia, conform informatiilor din proiect, ar fi trebuit sa beneficieze de transport gratuit, dus-întors, catre si dinspre localitatile cu sectii de votare, în regim regio si interegio, clasa a II-a, în perioada 29 octombrie – 30 octombrie.

Eliberarea biletului de calatorie ar fi urmat sa se faca la casele de bilete ale statiilor si agentiilor de voiaj pe baza actului de identitate care sa ateste calitatea de cetatean a Republicii Moldova si a carnetului de elev/student vizat pentru anul scolar/universitar în curs, obligatorie fiind procurarea atât a biletului pentru dus cât si pentru întors.

Calatoria de întoarcere s-ar fi efectuat în ziua de 30 octombrie.

Potrivit unui comunicat de presa, operatorii de transport feroviar care asigura transportul elevilor si studentilor din Moldova vor recupera contravaloarea biletelor de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor pâna la sfârsitul anului 2016.

Orasele cu sectii de votare din România sunt urmatoarele: Bucuresti, Iasi, Galati, Timisoara, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Bacau, Suceava, Craiova.

Un student din Republica Moldova, Alexandru, ne-a relatat ca, la aceasta ora (18:00), în gara din Ploiesti, mai multi studenti asteapta sa mearga la Bucuresti, dar personalul de la casele de bilete le-a explicat ca „nu le-a transmis nicio notificare despre acest transport gratuit si ca nu nepot elibera bilete. Habar nu au. Ne-au spus ca la fel a fost si anul trecut, ca i-au anuntat pe ultima suta de metri, dar de data asta nu au primit niciun fel de notificare de la Ministerul Transporturilor”.

Contactati telefonic de infoprut.ro, cei de la CFR i-au redirectionat catre biroul purtatorului de cuvânt de la CFR Calatori, însa si în acest caz telefonul a sunat în gol, nimeni nu a raspuns la celalalt capat al firului.

Revenind la proiectul de Hotarâre de Guvern, potrivit informatiilor de pe site-ul Ministerului Transporturilor, data limita pentru depunerea de propuneri sau observatii pe seama proiectului a fost 27 octombrie. Ce s-a întâmplat în acest interval, 27 octombrie – 29 octombrie, daca proiectul a fost sau nu aprobat, ramâne, pâna acum, un mister.