Detalii socante ies la iveala in cazul adolescentei din Orhei care acum o saptamana ar fi fost violata, intr-un automobil, de catre doi indivizi care i-au promis ca o duc acasa de la discoteca. Procurorii sustin ca politistul sub privirile caruia s-a intamplat totul ar fi violat-o pe tanara cu cateva zile inainte, in biroul sau de la Inspectorat.
Potrivit procurorilor, politistul care ar fi fost in masina in momentul in care cei doi indivizi ar fi violat-o pe adolescenta de 16 ani, cu patru zile inainte de incident, ar fi chemat-o pe fata la Inspectoratul de Politie Orhei sub pretextul ca are de examinat o plangere. Ajunsa in biroul de serviciu al agentului, acesta ar fi abuzat-o sexual.
Dupa ce acum o saptamana oamenii legii i-au retinut pe cei doi indivizi, acum cateva zile, a fost retinut si politistul fiindu-i incriminate doua capete de acuzare: viol si complicitate la comiterea violului.
Totul s-a intamplat in noaptea de 22 iulie intr-o localitate din Orhei. Potrivit Procuraturii, atunci adolescenta de 16 ani s-ar fi pornit acasa de la discoteca, iar doi indivizi care se cunosteau cu fata i-ar fi propus sa o duca cu automobilul.
Astfel, potrivit autoritatilor, ajunsi in automobil cei doi ar fi abuzat-o sexual, iar totul s-ar fi intamplat in prezenta unui politist de la Inspectoratul de Politie din Orhei.
Cei trei risca pana la 12 ani de inchisoare.


