Isi dorea sa devina arhitect, dar visul ei era inabusit de saracie. Una dintre absolventele gimnaziului-internat din Straseni a decis sa-si urmeze visul, dupa ce un tanar moldovean din Statele Unite i-a promis sa-i ofere o bursa lunara si sprijinul sau. Fata se afla acum in casa unei familii din satul Izbiste, Criuleni, care nu are nicio legatura de rudenie cu ea, dar care ii inlocuieste parintii - ei si surorilor sale.
Tatiana este cea careia la balul de absolvire nu i se mai uscau lacrimile. A crescut in scoala-internat inca de la trei ani, asa ca despartirea a fost grea.
Astazi am gasit-o acasa la o femeie care-i este absolut straina, dar care i-a oferit adapost - ei si surorilor sale, dar si unui verisor, toti parasiti de parinti.
Aici, Tatiana si-a petrecut toate vacantele, dupa ce tatal ei a murit, iar mama, care la fel a crescut in internat, si-a abandonat copiii.
Tatiana STANILA, ABSOLVENTA: “Mama consuma alcool, iar noi dormeam pe unde nimeream. Ce a fost cel mai greu in toti acesti ani la internat? Lipsa de mama.”
Dupa ce si-a crescut propriii sai copii, Valentina Plamadeala le-a inlocuit mama, desi nu are nicio legatura de rudenie cu ele. La ea au ajuns intamplator, intr-o noapte cand mama le-a alungat de acasa.
Valentina PLAMADEALA: “S-au lipit de mine si eu le cresc.”
Ajunsa la batranete, insa, ingrijorarea ei cea mare e ca nu va putea sa le sprijine mult pe fete.
Valentina PLAMADEALA: “Nu stiu cat o sa mai pot sa am grija de ele, iar ele nu au niciun sprijin in afara de mine, n-au casa, n-au nimic pe lumea asta.”
Acum ii e din ce in ce mai greu. Sa ai trei studente in casa nu e simplu. Celelalte doua surori, de 17 si 19 ani se intretin din bursele pe care le primesc.
Tatiana s-a obisnuit cu saracia – nu cere mult si nici nu are curaj sa viseze mult. Isi doreste sa ajunga arhitect, dar visul ei se oprise, cand la colegiu i s-a spus ca trebuie sa plateasca taxe.
Tatiana STANILA, ABSOLVENTA: “Mi s-a spus ca la inceput trebuie sa platesc 500 de lei, un fel de taxa de admitere. Chiar daca vii din scoala-internat? Da, asta au spus ca nu conteaza. Voi merge la croitorie, e mai simplu.”
Astazi spre seara, un tanar moldovean stabilit in Statele Unite, care a vazut-o in reportajul despre balul de absolvire a convins-o sa-si urmeze visul, promitand sa-i ofere o bursa lunara.
Tatiana a acceptat propunerea sa si a spus ca in toamna va merge neaparat la colegiu, ca sa-si urmeze visul.
Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “La fel ca si aceste fete si alti absolventi ai scolii internat sunt acum in familii absolut straine, dar care le sunt mai apropiate decat propriii lor parinti. Administratia gimnaziului spune ca niciun absolvent nu a ajuns pe drumuri si toti au un acoperit de-asupra capului. Dar depunde de fiecare dintre ei cum isi vor asterne viitorul”.