Google+

Suma trimisa de diaspora in R. Moldova in 2018. O treime din populatia activa munceste in strainatate

Cetatenii Republicii Moldova care muncesc in strainatate au trimis in tara aproape un miliard de dolari in primele trei trimestre din 2018, a anuntat vineri Banca Nationala a Moldovei (BNM).

 

Potrivit datelor BNM preluate de Xinhua, transferurile nete de bani ale persoanelor fizice au depăşit echivalentul a 955 de milioane de dolari în perioada ianuarie-septembrie. În 2017, bilanţul a fost de 1,199 miliarde de dolari, relatează Agerpres.

 

Proporţia remiterilor din Uniunea Europeană rămâne în creştere, la fel ca în ultimii ani, şi a ajuns la 42,9% din totalul sumelor trimise acasă de cetăţenii moldoveni din străinătate. Contribuţia celor din Comunitatea Statelor Independente îşi păstrează tendinţa de scădere, fiind în prezent de 26,2%; maximul istoric al acestei proporţii a fost de două treimi din total.

 

Cele mai multe transferuri (48,2%) au fost efectuate în euro; urmează cele în dolari (44,7%) şi cele în ruble (7,1%).

 

Banii trimişi din diaspora sunt cea mai importantă sursă de valută a Republicii Moldova, reprezentând peste 20% din PIB în ultimii 15 ani. Estimările arată că o treime din populaţia activă a ţării munceşte în străinătate.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Actualitate
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn