Renato Usatii a fost eliberat astazi dupa 2 nopti pe care le-a petrecut in izolatorul CNA. Procurorii au cerut ca acesta sa fie arestat pentru 30 de zile, judecatorul, care pana in 2013 a lucrat pentru democrati, a respins insa solicitarea. Usatii a fost asteptat in fata judecatoriei Centru de sute de sustinatori care l-au purtat in brate la propriu atunci cand acesta a iesit.
Asa a fost intampinat Renato Usatii dupa ce a fost eliberat.
”Multumesc, Doamne! Multumesc!”
Usatii nu-si poate explica de ce a fost eliberat.
Renato USATII, LIDER PN: ”Judecatoriile si procuratura sunt controlate de PD, prin Plahotniuc, politia înainte era la Filat, acum nu stiu cui i-a ramas prin mostenire. Eu am 2 variante: sau în tara a început sa functioneze justitia, ceea ce eu nu cred, sau lui Plahotniuc i s-a descarcat telefonul si 2 zile n-a putut gasi încarcatorul.”
Magistratul care l-a eliberat pe Usatii este Sergiu Bularu, numit in functia de judecator anul trecut din functia de consilier al liderului fractiunii PD. Adica pana in 2013 a fost subalternul lui Dumitru Diacov, iar apoi – a lucrat pentru Marian Lupu.
Ana URSACHI, AVOCAT RENATO USATII: ”Nu toti judecatorii din Moldova vor sa-l serveasca pe Plahotniuc.”
Sedinta de judecata a durat 3 ore, timp in care politicianul a fost asteptat in fata judecatoriei de catre sute de sustinatori.
„nu stiu pentru ce a fost inchis, dar nu a incalcat nimic.”
Renato Usatii a fost retinut acum 2 zile, fiind adus de la aeroportul Chisinau la procuratura de catre mascatii de la SIS. El este invinuit de violarea dreptului la secretul corespondentei, infractiune ce se pedepseste chiar si cu 3 ani de inchisoare. Acum el va fi cercetat in stare de libertate pentru ca a publicat interceptarile telefonice dintre Vlad Filat si Ilan Shor.