A fost haos aseara pe aeroportul Luton din Londra. Zeci de moldoveni au ramas blocati acolo, deoarece cursa Luton-Chisinau a fost amanata.


Aeronava trebuia sa decoleze de pe aeroportul Luton spre Chisinau, la ora 00.20. Potrivit unui pasager, toti s-au urcat in avion, aeronava s-a pornit, a mers putin pe pista, insa inainte sa decoleze a facut cale intoarsa, deoarece, spune el, aeronava ar avea o problema tehnica. Toti pasagerii au coborat din avion si au ramas in aeroport pe noapte.

PASAGER: "Am urcat in avion, am facut un cerc pe pista si ne-au zis sa coboram. Am dormit in aeroport. Ne-au dat doar niste tickete pentru mancare. Ne-au spus ca este o problema la aripa avionului. Responsabilii companiei spun ca vom zbura cu un alt avion. Mi-am luat o vacanta de 3 zile, sa vin acasa, in Moldova, si iata ca o zi am pierdut-o in aeroport. Am bilet tur-retur."

Pe site-ul aeroportului scrie ca aeronava din Luton trebuia sa ajunga pe aeroportul din Chisinau la ora 05:45, insa va ajunge la ora 17:45.