Doisprezece nou-nascuti au decedat dupa ce au facut soc septic in provincia Panjshir din Afganistan din cauza unei "bacterii necunoscute", a anuntat luni un oficial din domeniul sanitar, potrivit dpa.

Publicat:05.11.2018, 16:59

Cei 12 copii au murit duminica în intervalul 8 am -12 pm la un spital din districtul Anabah, administrat de organizatia nonguvernamentala italiana Emergency, a precizat Dejan Panic, coordonator de programe Emergency pentru Afganistan.

Acesta a declarat pentru dpa ca cei 12 copii au murit în sectia de nou-nascuti a spitalului, dupa ce s-au confruntat cu simptome similare. Alti doi copii sunt în stare critica.

“Salonul de nou-nascuti este în carantina”, a precizat Panic.

Sunt în derulare analize de laborator pentru determinarea tipului de bacterie care a provocat decesele.

Organizatia Emergency a deschis primul centru medical în acest cartier în 1999 dupa care si-a extins activitatea în mai multe provincii din Afganistan, tratând peste 6,2 milioane de pacienti.