Google+

Au fost recuperate primele trupuri de la locul prabusirii avionului indonezian - FOTO

Salvatorii trimisi la locul prabusirii avionului companiei The Lion Air au recuperat primele sase corpuri, relateaza CNN.

 

Potrivit unor surse locale, citate de CNN, corpurile recuperate au fost duse la un spital din apropierea capitalei Jarkata.

 

În plus, au fost recuperate şi bucăţi ale cozii avionului, fuzelajul nefiind încă găsit.

 

 

Zborul JT 610 s-a prăbuşit luni, cu toţi cei 181 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Avionul model Boeing 737 MAX 8 se deplasa pe traseul Jakarta Pingang, de pe insula Bangka, prăbuşindu-se la scurt timp după decolarea de pe aeroportul internaţional din Jakarta.

 

Foto: Obiecte aparţinând pasagerilor zborului Lion Air JT610

 

Între timp, au apărut şi primele declaraţii cu privire la incident.

“Piloţii au solicitat turnului de control să se întoarcă după doar 12 mile (19 kilometri - n.r.) de zbor, însă nu a indicat dacă era o urgenţă sau nu”, a precizat Yohanes Sirait, purtător de cuvânt pentru AirNav Indonesia, un serviciu de navigaţie regional, citat de CNN.

 

 

Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că, la scurt timp după aceea, a fost pierdut contactul cu avionul şi potrivit datelor oferite de radar, nici măcar nu a mai apucat să se întoarcă.

 

“Au fost raportate probleme la avion cu o noapte înainte, în timpul unui zbor efecutat pe ruta Denpasar - Jakarta”, a indicat Dward Sirait, directorul general executiv al companiei aeriene Lion Air, în cadrul unui interviu televizat.

 

Directorul companiei a mai precizat şi că, anterior delocarii zborului, toate verificările de dinainte de decolare decurseseră conform procedurilor.

 

Pilotul avionului avea o experienţă de peste 6.000 de ore de zbor, iar copilotul sau una de peste 5.000 de ore.

 

Nu în ultimul rând, potrivit oficialilor locali din domeniul securităţii aviatice, citaţi de DPA, Reuters şi AFP, aeronava avea doar două luni şi 800 de ore de zbor.

 

Sursa: CNN


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn