Moldovenii care au vrut sa zboare ieri spre Londra nu au reusit nici astazi sa ajunga la destinatie. De doua zile aeroporturile Stansted si Luton sunt inchise din cauza ninsorile puternice. Cursele vor fi reluate abia maine, spun reprezentantii companiilor aeriene. Aseara, pe aeroportul din Chisinau, zeci de moldoveni s-au revoltat pentru ca au asteptat ore in sir, ca sa afle mai tarziu ca zborul a fost anulat.

Publicat:11.12.2017, 10:52


Barbatul din imagini spune ca trebuia sa ajunga urgent ieri in Marea Britanie, pe aeroportul Luton. Isi cumparase un bilet la un pret exagerat. La aeroport a aflat ca zborul a fost anulat. 

Un alt pasager de la aceeasi cursa ne-a spus ca din cauza amanarilor va intarzia la munca si risca sa-si piarda serviciul. Nu am reusit sa vorbim cu reprezentantii companiei aeriene Wizz Air, iar responsabili de la Air Moldova, compania care opereaza cursa spre Stansted, spun ca o parte din pasageri – cei care au renuntat sa mai zboare - au primit banii inapoi. 

Dumitru NICULAITA, PURTATOR DE CUVANT AIR MOLDOVA: “Le-au fost returnati banii pentru bilet, iar marea majoritate au fost reprogramati pentru zborul de maine, marti.“

 Probleme au avut si pasagerii care au zburat spre Romania. De exemplu, oamenii care urmau sa ajunga ieri in Cluj-Napoca au fost debarcati pe aeroportul Luton in ultimul moment. Aeroporturile Luton si Stansted din Londra au fost inchise duminica dimineata din cauza ninsorilor puternice. Dupa ora 14.00, reprezentantii aeroportului au anuntat ca pistele au fost redeschise doar pentru plecari.